BILANȚ. Spitalul Slatina, carte de vizită pentru Rotea

0
397

Cătălin Rotea este de trei ani în fruntea Spitalului Județean de Urgență Slatina. Astfel, cea mai mare unitate medicală din județ, un colos cu peste 1.700 de angajați și 43.000 de pacienți ce trec anul pragul, reprezintă cartea de vizită a lui Rotea pentru Balș, unde candidează pentru funcția de primar. Are o viziune foarte clară pentru dezvoltarea orașului de pe Olteț, iar managementul de la Spitalul Slatina este o dovadă că priceperea sa poate fi aplicată și în Balș.

„Astăzi se împlinesc trei ani de când am preluat funcția de manager al Spitalului Județean Slatina. Această perioadă a însemnat investiții în aparatură, modernizare de secții, dar mai presus de toate, investiții în resursă umană, o comunitate de profesioniști, cadre medicale dedicate acestei vocații – de a salva vieți. Alături de colegii din SJU, am reușit să creăm o legătură de familie, în care fiecare să simtă că aparține unei comunități, că este în siguranță și își poate desfășura meseria cu încredere. Același lucru se va întâmpla și în Balș. Este timpul ca ura, răutatea și sărăcia să înceteze să mai acapareze orașul nostru. Avem nevoie de schimbare mai mult ca oricând, iar Schimbarea suntem NOI!”, spune managerul de la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În mandatul lui Rotea, aproape toate secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au beneficiat de investiţii, fiind derulate lucrări de modernizare. Pacienţii se bucură de condiţii hoteliere superioare, doar în 2019 suma investită s-a ridicat la peste 17 milioane de lei, lucrări de reabilitare şi echipamente medicale.

Printre lucrările derulate în ultimii trei ani pot fi enumerate:  finalizarea lucrărilor la Ambulatoriul Drăgănești, Secția de Oncologie a fost complet modernizată, Secția de Psihiatrie a fost mutată în fosta Creșă nr. 1, unde pacienții beneficiază de condiții moderne, Secțiile de Pediatrie și Neontaologie au fost aduse la standarde europene, a fost deschis UPU Pediatrie. Spitalul Slatina a investit și în resursa umană, fiind atrași medici tineri care au reușit să pună pe picioare secții întregi, pacienți din alte zone ale țării venind la Slatina ca să-și rezolve problemele medicale.

Toate investițiile au fost făcute cu ajutorul CJ Olt, care a alocat sume importante pentru transformarea celei mai mari unități medicale din județ.