Vâlcov ar putea rămâne fără titlul de doctor

0
629

Aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a fostului consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori, este concluzia Comisiei de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, scrie news.ro.

”În urma analizei efectuate am constatat că teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN la Academia de Studii Economice din Bucureşti include texte copiate din alţi autori fără ca acestea să fie citate conform normelor academice şi fără a indica sursa, peste 80 de pagini. Constatând aceste abateri grave de la etica cercetării, consider că se confirmă existenţa plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI  nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN şi propun retragerea titlului de doctor în Finanţe domnului VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN”, afirmă în raportul său  prof. univ. dr. Alin Marius Andrieş.

Alţi membri remarcă faptul că din cele 212 pagini ale lucrării, 50 sunt preluate integral sau parţial din alţi autori, fără citarea sursei, iar în cazul a 30 de pagini, citarea este eronată şi susţin de asemenea retragerea titlului de doctor, conform propunerii Comisiei de Etică a ASE.

Decizia finală aparţine Consiliului General al CNATDCU, nefiind încă făcută publică.

Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă.

sursa: https://www.news.ro/politic-intern/comisie-cnatdcu-23-din-teza-de-doctorat-a-lui-darius-valcov-reprezinta-preluare-integrala-sau-partiala-din-alti-autori-propunem-retragerea-titlului-de-doctor-1922403029002020040719347112