Un bărbat din Olt a murit într-un groaznic accident rutier la Orșova

Date:

Share post:

Un grav accident rutier a avut loc joi seara, pe DN 6. Un TIR încărcat cu ţevi metalice s-a răsturnat, la aproximativ un kilometru de Vama de la Porţile de Fier, spre Orşova. Autotrenul a luat foc în urma accidentului, iar şoferul, un bărbat din județul Olt, a rămas încarcerat în cabină, decedând la scurt timp.

Incendiul a fost stins de ceilalţi conducători auto, înainte ca pompierii să ajungă la faţa locului, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat. În momentul sosirii echipajelor de intervenție acesta pierduse lupta cu viața, fiind declarat decedat.

Se pare că șoferul tirului a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit de versantul aflat pe marginea drumului. Bărbatul era din județul Olt, comuna Priseaca și a mai fost implicat în urmă cu câțiva ani într-un grav accident rutier din care a supraviețuit miraculos. Nu acest lucru s-a întâmplat și de data aceasta, bărbatul lăsând în urmă o familie îndurerată.

Poliţiştii urmează să stabiliească acum dacă accidentul a fost provocat de o manevră greşită a şoferului sau în urma unei defecţiuni tehnice la autotrenul înmatriculat în Olt.

 

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Deputatul Daniel-Răzvan BIRO va conduce conferința AUR de la Slatina

Deputatul de Mureș, Daniel-Răzvan BIRO, va conduce Conferința Județeană de Alegeri a Filialei AUR Olt. Evenimentul va avea...

Deputatul Mihai Țiu: ”Cu durere în suflet mi-am luat rămas bun de la eroul naţional Ilie Ilaşcu”

Fostul senator Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a...

21 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 21 noiembrie 1272, după moartea lui Henric III al Angliei, fiul său, Prințul Eduard, devine rege...

Horoscop 21 noiembrie 2025

Horoscop 21 noiembrie 2025 – SCORPION Se conturează un câștig de imagine, vi se mulțumește pentru ce ați muncit...