Președintele Senatului, în vizită la Slatina

0
1308

Președintele Senatului si al formatiunii ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, s-a aflat, sâmbătă, în vizită la Slatina. Al doilea om în stat a fost însoțit de o parte dintre candidații ALDE la alegerile din 26 mai 2019, pentru PARLAMENTUL EUROPEAN.

Președintele Alde Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la Slatina încă de vineri seara cazândându-se la un hotel din centrul municipiului Slatina. Oficialul a efectuat sâmbătă dimineața o vizită în Slatina alături de membrii și o parte dintre candidații ALDE pentru alegerile europarlamentare, respectiv fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, fostul ministru al Economiei, Andrei Gerea și vicepreședintele TLDE, consilierul general al municipiului București, Tudor-Tim Ionescu. Pe tot parcursul vizitei Tăriceanu a fost însoțit de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, președintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, de secretarul de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Teiu Păunescu, de președintele ALDE Slatina, Marius Bălașa, dar și de alți membri ALDE Olt.  Primul popas al președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu a fost la celebra bragagerie din centrul municipiului condusă de Hashim Memish. Aici, Tăriceanu a gustat binecunoscuta bragă pe care o produce familia Memish de peste 100 de ani și deliciosul rahat. Președintele Senatului a lăudat binecunoscuta băutură și a felicitat familia Memish pentru că a reușit să mențină această tradiție de mai bine de un secol. Al doilea om în stat a mărturisit că este un mare amator de dulciuri. La final Tăriceanu a semnat în Cartea de Onoare a firmei.

De aici președintele ALDE s-a deplasat în Piața Zahana. Aici s-a oprit la unul din chioșcurile de ziare de unde a cumpărat Evenimentul zilei. În continuare acesta a stat de vorbă cu cetățenii din muncipiul Slatina, aflați la cumpărături, dar și cu legumicultori.

Câțiva pensionari i-au cerut președintelui Senatului să aibă grijă de ei. Tăriceanu le-a transmis oamenilor că se pot baza pe el. La final s-a oprit la unul dintre producătorii de răsaduri pentru a-l întreba ce înseamnă răsadul de roșii Ryana.

În timpul acestei vizite Tăriceanu nu a făcut nicio declarație de presă. În jurul orei 12, 30, la Casa de Cultură a Tineretului, președintele Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu activul de partid al Filialei ALDE Olt şi cu simpatizanţii acestei formaţiuni politice.

Președintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, este de părere că Alianța Liberalilor și Democraților vine în competiția electorală pentru Parlamentul European cu oameni cu o carte de vizită profesională și o experiență politică deosebite. Oamenii noștri sunt de mare valoare, iar cu toții trebuie să muncim, trebuie să ducem muncă politică de lămurire, să spunem cetățenilor că oamenii noștri sunt cei mai buni. Să analizați foarte bine lista noastră și cu siguranță veți trage coincluzia că oamenii noștri sunt cei mai buni”, a spus președintele ALDE Olt.

Sondajele nu țin loc de voturi

Liderul liberalilor și democraților, Călin Popescu Tăriceanu, susține că nu este suficient ca partidul să stea bine în sondaje dacă membrii acestuia nu se vor mobiliza în ziua votului. Tăriceanu a mai afirmat că sondajele nu țin loc de voturi.  Stăm bine în sondaje, ne-am dublat scorul față de alegerile trecute, dar să știți că sondajele nu țin loc de alegeri, nu țin loc de voturi. Dacă în ziua votului nu suntem mobilizați. Dacă fiecare dintre voi nu este capabil să aducă 20-30 de persoane la vot atunci efortul pe care-l faceți este insuficient. Deci eu vreau să rog în primul rând președintele organizației, conducerea județeană, organizați-vă mai bine. Eu cred că în județul Olt avem un potențial important și lumea ne privește foarte bine, cu brațele deschise, dar trebuie să-i convingem să-i aducem și la vot. Munca aceasta nu este simplă. Suntem acum în precampanie și ceea ce văd astăzi este măsura capacității pe care o aveți în acest moment și această măsură pe mine nu mă satisface. Dacă vreți vă dau și un mic detaliu. Vă văd pe foarte mulți dintre voi cu niște eșarfe albe la gât. Ce semnifică albul? Știți că albul se consideră că este o non-culoare. Avem culoarea albastră a vestelor de campanie care este foarte frumoasă, albul acesta sigur pe albastru se vede bine, dar în rest nu-i văd sensul, pur și simplu. Nu faceți lucruri ca să le faceți numai așa. Faceți-le gândindu-vă care este impactul, dacă vreți să vă vadă lumea mai bine, să vă recunoască, să vă identifice cu ceva. Să nu cheltuim banii inutil. Am văzut sigur în oraș panouri unde suntem prezenți, dar trebuie dincolo de lucrurile acestea să vă luați inima în dinți și să vă duceți să stați de vorbă cu oamenii și să-i convingeți să vină la vot (…). Nu odată am spus că Romania și românii trebuie să fie tratați pe picior de egalitate cu celelalte țări din Uniunea Europeană. De foarte multe ori am văzut că Romania sau românii când se duc în străinătate să lucreze sunt tratați ca cetățeni de rangul II. Colegii mei care vor merge în Parlamentul European vor avea această misiune foarte clară pe care ei și-au asumat-o și pe care doresc s-o ducă la îndeplinire, să facă în așa fel încât România și românii să fie priviți cu respect, să fim tratați pe picior de egalitate și ei să poată nu numai să reprezinte România în termeni de imagine, dar să se ducă acolo să se lupte pentru a apăra interesele României.  Pe foarte mulți parlamentari din România, care sunt în Parlamentul European, i-am văzut la lucru. Ce au făcut acolo? O campanie permanentă de denigrare a României și a poporului roman. Nu am văzut niciun alt parlamentar aparținând unei alte țări din Uniunea Europeană făcând acest lucru. Cu toții care se duc acolo sunt conștienți că este o competiție între state în care ei trebuie să încerce să-și apere propriile interese naționale. Colegii mei știu de pe acum că acesta va fi rolul lor, să apere interesul national al României și al românilor și să ne reprezinte cu cinste și demnitate. Și de aceea vreau să le acordați încrederea în primul rând dumneavoastră acestei echipe puternice pe care noi o prezentăm în Parlamentul European care va face ca ALDE România să fie considerat acolo o forță politică adevărată”, a declarat Tăriceanu.

În continuare președintele ALDE a susținut o conferință de presă, la sediul organizației județene.

Întrebat de jurnaliști de ce nu vrea să fie erou national și să rupă odată legătura cu Guvernul PSD și cu Dragnea care-l trag în jos, Tăriceanu a răspuns diplomatic:

Am să vă spun ceva. Toate sondajele și analizele pe care le-am făcut demonstrează că ALDE și-a dublat scorul în sondaje față de alegerile trecute. Electoratul pe care noi l-am adus către noi este un electorat care a venit din zona liberală. Și am să vă explic și de ce: actualul PNL este rezultatul fuziunii între două partide care aveau fiecare 15 la sută. Astăzi PNL are 20-23 la sută. Noi am luat totul de la, care sunt simpatizanții PNL. PSD-ul nu mai are scorul pe care l-a avut în 2016, dar există se pare un sistem așa de vase comunicante și voturile se regăsesc la PRO România. Noi suntem într-o alianță cu ei, într-o coaliție de guvernare și ne-am luat un angajament pe față, am pus cărțile pe față la alegerile din 2016 și la locale și la parlamentare în care am spus care este formula în care vom merge. Am făcut coaliții locale la administrația locală pentru a asigura majorități după alegerile locale și am făcut Coaliția de Guvernare după 2016 care după părererea mea a reușit să-și ducă cea mai mare parte a angajamentelor până în momentul de față la îndeplinire, sigur calendarul pe care l-am stabilit. Avem agende politice care se suprapun, avem agende politice care sunt diferite, cum v-am explicat mai devreme când am făcut referire la Ordonanța 114, dar asta nu înseamnă că nu putem să nu guvernăm împreună. Fiecare se adresează cu mesaje specifice către electoratul propriu și asta facem și în continuare și vedeți că și la alegerile pentru Parlamentul European am hotărât să mergem tot pe liste diferite și din convingerea că în politică unu cu unu nu fac întotdeauna doi”, a conchis Tăriceanu.