Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susţinut vineri, 13 decembrie, la sediul partidului, o conferință de presă. În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de subiecte, principala temă a conferinței făcând referire la bilanțul primei luni de guvernare liberală.
Redăm, în rândurile de mai jos, sinteza măsurilor luate în prima lună de Guvernul Orban, fără a face vreun comentariu.
Sinteză măsuri luate în prima lună de la învestirea Guvernului Orban
În prima lună de guvernare am acționat responsabil și eficient pentru a remedia cât mai multe dintre problemele economice, sociale, din domeniile justiție și politică externă, lăsate moștenire de fosta guvernare PSD.
Obiectivul nostru este să readucem normalitatea în activitatea guvernamentală, atât prin ritmul de lucru cât și printr-un alt tip de atitudine în rezolvarea problemelor.
Cunoaștem nivelul de așteptare al românilor și întreaga echipă guvernamentală a PNL este preocupată să livreze cel mai performant act de guvernare pe care l-a avut România după Revoluție.
Am lucrat pe mai multe planuri și am reușit să luăm măsuri în toate domeniile de activitate. În primul rând, pentru corectarea unor probleme presante, care nu suportau amânare – cum ar fi plata pensiilor, asigurarea fondurilor necesare pentru plata lucrărilor realizate prin PNDL, stabilirea salariului minim pe criterii obiective și în urma consultărilor -, dar am pus și bazele unor procese complexe de eficientizare a activității guvernamentale.
În plan economic, consecințele guvernării dezastruoase a PSD din ultimii 3 ani se văd în cele mai recente date economice: rata anuală a inflației a urcat la 3,8% în luna noiembrie, deficit de peste 4% pentru anul 2019, iar pentru 2020 va ajunge la 3,6%. Inclusiv Agenția Standard & Poor’s susține, într-un comunicat de presă: „Cheltuielile publice deviaționiste făcute de fostul Guvern l-a forțat pe cel actual să-și revizuiască ținta de deficit bugetar pentru 2019 și 2020”.
PNL a asumat guvernarea ca să oprească dezastrele PSD și să repare cât mai multe situațiile generate iresposabil de fosta guvernare. PSD nu are căderea să conteste vreo decizie/măsură a guvernului Orban, în condițiile în care și-a bătut joc de șansa de dezvoltare a României.
Măsuri imediate:
Guvernul Orban respectă drepturile și libertățile cetățenilor, consolidează statul de drept și readuce credibilitate României în plan extern
- Am organizat cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, asigurând românilor din țară și din străinătate dreptul de a-și exercita votul ȋn condiții civilizate
- Am nominalizat-o Comisar European din partea României, pe Adina Vălean, o persoană cu credibilitate, propunere aprobată de președintele desemnat al Comisiei Europene, audiată și votată în Parlamentul României, cât și ȋn Parlamentul European.
- Am reluat activitatea unor instituții importante, desemnate să asigure relaționarea cu instituțiile internaționale, și am reluat în mod credibil contactele internaționale cu partenerii externi
- Am desecretizat Dosarului 10 august 2018, pentru ca ancheta să poată fi finalizată cu celeritate, iar românii să cunoască adevărul
- Împreună cu Parlamentul, guvernarea PNL a obținut abrogarea Recursului Compensatoriu.
Guvernul Orban susține mediul de afaceri competitiv prin măsuri sustenabile
- Am instituit decontarea la timp a sumelor reprezentând TVA, amânate la plată de fostul guvern pentru a induce în eroare opinia publică în legătură cu deficitul bugetar. Banii companiilor private au fost sechestrați de guvernarea PSD, fiind vorba de sume care nu li se cuveneau.
- Prin rectificarea bugetară, am asigurat resurse pentru plata lucrărilor efectuate prin PNDL, dar neplătite la timp, ceea ce perturba activitatea economică a firmelor, precum și pentru decontarea sumelor necesare plății concediilor medicale
- Promovăm majorarea salariului minim cu 7,2%, de la 1 ianuarie 2020, pe baza unei formule de calcul obiective (indicatori economici), care să mențină puterea de cumpărare și să nu accentueze inflația și asupra căreia am avut ample consultări cu partenerii sociali. Acest mecanism este o premieră!
- Guvernarea liberală a reușit să elimine în Parlament supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time.
- În agricultură, sector cu o importantă contribuție în PIB, am finalizat plata avansului către fermieri pentru 2019, în sumă de 1,319 miliarde Euro și am demarat plățile finale. În curând va fi gata și actul normativ privind sprijinul cuplat zootehnic și vegetal pentru 2019, ce va fi plătit din bani europeni.
- În domeniul politicilor pentru mediu, am pornit operaționalizarea și dezvoltarea aplicațiilor informatice de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL și Inspectorul Pădurii, blocate intenționat de fosta guvernare PSD.
- Am dispus demararea achiziției de imagini satelitare pentru urmărirea în timp real a tăierilor de pădure și identificarea celor ilegale;
- Am prezentat public datele Inventarului Forestier Național – IFN Ciclul II, date ascunse de fosta Guvernare PSD mai bine de un an și am asigurat finanțarea pentru IFN Ciclul III;
- Am dispus elaborarea unui act normativ pentru interzicerea exportului de bușteni în spațiul extra-comunitar.
- Am inițiat controale ale Corpului de Control al Ministrului și Gărzii Naționale de Mediu în arii naturale protejate și la operatori economici a căror activitate generează impact semnificativ asupra mediului. Exemple: Parcul Național Semenic Cheile-Carașului, incineratorul de deșeuri periculoase din județul Prahova.
- Am operaționalizat Comisia Națională pentru Combaterea Schimbărilor Climatice, care va analiza oportunitatea declarării, de către România, a stării de urgență climatică.
- Deblocăm proiecte finanțate din fondurile europene, care redevin o sursă importantă a finanțare pentru România. Am lansat apeluri de proiecte în domeniul screeningului medical (prevenție pentru cancer de colon, cancer mamar, cancer uro-genital, hepatită) cu o valoare de 100 mil euro, beneficiari estimați 1.000.000.
- Am deblocat contracte de finanțare pentru operatorii de apă- canalizare și am transmis către Comisia Europeană contracte de finanțare în valoare de 160 milioane de euro pentru proiecte din domeniul Transporturilor.
- Tot în transporturi, am semnat ordinele pentru începerea lucrărilor pe întreg tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova- Pitești, aproximativ 40 de km, în care sunt cuprinse și variantele de ocolire ale localităților Balș și Slatina.
- Am început elaborarea proiectului de modificare a Ordonanței 114/2018, care a produs efecte nocive, pe mai multe paliere, dezastruoase în domeniul economic.
- Am revizuit pe baza indicatorilor realiști ai Prognozei de toamnă perspectivele de creștere economică de la 5,% la 4% pentru acest an
- Am redeschis dialogul cu mediul de afaceri și cu structurile associative, atât la nivelul prim-ministrului, cât și al ministerelor.
Guvernul Orban asigură drepturile sociale ale românilor, dar și respectarea banilor publici
- Am asigurat fondurile necesare în buget pentru plata integrală, până la sfârșitul anului, a pensiilor, drepturilor de care beneficiază persoanele cu dizabilități și asistenții acestora, alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru persoanele aflate în concediu maternal sau în concediu medical
- Am deblocat situația examenului de rezidențiat, care a avut loc pe 8 decembrie, și pentru care s-au înscris 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. A fost liberalizat regimul rezidențiatului, în sensul permiterii tuturor unităților medicale care pot susține acest proces, atât publice cât private, să pregătească cadre medicale.
- Am aprobat, prin OUG, acordarea venitului de completare pentru minerii din Valea Jiului care au intrat ȋn programul de disponibilizare.
- Am luat măsuri pentru deblocarea situației minerilor de la SN Salrom, prin acordarea voucherelor de vacanță bugetate și neacordate de către Consiliul de Administrație
- Am soluționat dosarele de pensii cu termen depășit în recalculare și suntem în curs de elaborare a unui proiect de act normativ privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul public și afișare a lui în consultare publică.
- Am restructurat Guvernul, reducând de la 26 la 16 numărul ministerelor. Vom continua acest proces la nivelul agențiilor și celorlalte instituții.
- Am demarat cel mai amplu proces de depesedizare și de readucere a funcției publice în parametri corecți, bazată pe profesionalism, eficiență și implicare.
Măsuri cuprinse în programul de guvernare:
Debirocratizare:
- Am început să lucrăm, la nivelul mai multor ministere, pentru debirocratizarea activității și simplificare administrativă.
- Primele rezultate se văd deja: La Ministerul Lucrărilor, Dezvoltării și Administrației a fost implementat Registrul electronic prin care traseul documentelor depuse la minister să poată fi urmărit online.
- De asemenea, la Ministerul Educației se lucrează susținut la debirocratizarea muncii cadrelor didactice, iar la Dezvoltare la simplificarea procedurilor pentru obținerea unor avize.
Creșterea absorbției fondurilor europene:
- Am reluat procesul de negociere cu Comisia Europeană pentru documentele programatice aferente perioadei de programare 2021-2027 unde România are alocate 30,566 miliarde euro.
- Elaborăm un prim pachet de măsuri pentru deblocarea proiectelor de infrastructura de transport și apa canalizare (sub forma unui OUG) pentru asigurarea cadrului metodologic necesar implementării acestora. OUG cuprinde măsuri referitoare la proiectele de infrastructură de transport, apă-canalizare, proiectele de resurse umane;
- Am deblocat contractele de finanțare pentru operatorii de apă-canalizare. Au fost semnate 2 contracte de finanțare ( Olt cu o valoare de 1,357,247,506.67 lei cu TVA și Satu Mare cu o valoare de 1,202,948,260.70 lei cu TVA), iar pe data de 16 decembrie 2019 este planificată semnarea celui de-al treilea contract cu Suceava în valoare de 1,318,330,150.35 lei cu TVA.
- Am transmis către Comisia Europeană contracte de finanțare în valoare de 160 mil euro în cadrul POIM 2014-2020 pentru o serie de proiecte care contribuie la atingerea țintelor de absorbție aferente anului 2019 ( ex: VO Bacău, reabilitarea structurilor de cale ferată aparținând Regionalei de cale ferată Cluj, amenajarea punctului internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene în regim de bac între localitățile Isaccea-Orilovka.
Eliminarea efectelor nocive din justiție
- Am făcut pași importanți pentru revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.
- Lansarea dezbaterilor în sistemul judiciar privind modificarea legilor justiţiei. Consultarea s-a făcut pe următoarele teme:
- Schema de pensionare anticipată a magistraţilor.
- Trecerea la complete de 3 judecători în apel.
- Noul ciclu temporal de şcolarizare la INM.
- Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor Speciale din Justiţie
- Revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate (recursul compensatoriu) și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.
- Susținerea în Comisia Juridică și în Plenul Parlamentului a propunerii legislative de abrogare a Legii nr.169/2017 (Legea recursului compensatoriu) pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
- Misiune diplomatică la Consiliul Europei, Grefa Curții Europene pentru Drepturile Omului- Serviciul de executări al CEDO, pentru a prezenta poziția Guvernului României în problema abrogării recursului compensatoriu și problematica condamnărilor la CEDO pentru condițiile de detenție.
- Memorandum adoptat de Guvern pentru finanțarea suplimentării în 2020 cu 615 posturi a Direcției de Probațiune, instituție care se ocupă de monitorizarea infractorilor eliberați condiționat.
- Lansarea procedurii de selecţie, începând cu data de 2 decembrie, a procurorilor de rang înalt (Procuror General, Procuror Şef DNA şi Procuror Şef DIICOT, poziții rămase vacante) – un proces deplin transparent deschis tuturor magistraților interesați.
- Îndrumare scrisă adresată Procurorului General pentru ca Ministerul Public să abordeze structurat, planificat, energic şi competent crima organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic, emisă în temeiul competențelor legale ale Ministerului Justiţiei (Art. 69 alin. 3 din Legea 304/2004)
Apărarea națională:
- Am impulsionat demersurile de modernizare a capabilităților de apărare, cu accent pe accelerarea implementării programelor esențiale de înzestrare cu echipamente și tehnică militară, consolidarea profilului și a credibilității în cadrul NATO și UE, prin creșterea contribuției la operațiile și misiunile derulate de cele două organizații, respectarea angajamentelor asumate în context aliat, inclusiv în ceea ce privește cheltuirea a 2% din PIB pentru apărare și pe acțiunile de creștere a calității vieții personalului militar și civil, precum și a rezerviștilor militari. În acest sens, principalele acțiuni întreprinse în această perioadă au vizat:
- Avansarea Programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene prin lansarea pachetului privind achiziția a 5 aeronave F-16
- Implementarea Programului esențial „Sistem de rachete sol–aer cu bătaie mare (HSAM/PATRIOT)”
- Inițierea programului Platforme de transport multifuncționale pe roți, cu o influență majoră asupra industriei naționale de apărare
- Creșterea contribuției României la managementul crizelor în context internațional
- Angajarea răspunderii Guvernului:
- Angajarea răspunderii Guvernului este un instrument prevăzut de Constituție a cărui utilizare nu poate fi contestată în mod credibil. Este un instrument mai transparent și mai corect decât OUG, de exemplu.
- Mecanismul presupune că Parlamentul acceptă, în mod implicit, o reglementare propusă de Guvern. În caz contrar, Guvernul este demis, dacă este depusă și adoptată o moțiune de cenzură.
- Este un instrument rar folosit de guvernele precedente, pentru că este mai riscant politic.
- PNL nu este un partid care să se ascundă, precum PSD, în spatele Ordonanțelor de Urgență atunci când propune modificări importante ale legislației.
- Angajarea răspunderii presupune mai multă transparență în actul legiferare decât în cazul unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului:
- Angajarea răspunderii presupune că legea în cauză intră în vigoare după prezentarea sa în Parlament / OUG intră in vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial și produce efecte imediat, intempestiv, fără ca Parlamentul să aibă vreun cuvânt de spus. Parlamentul poate interveni asupra OUG abia atunci când efecte sunt deja produse.
- Angajarea răspunderii presupune posibilitatea amendării proiectelor de lege, prin amendamente propuse în Parlament și acceptate sau respinse de Guvern / OUG nu poate fi amendată decât după ce a produs deja efecte juridice, uneori în mod tardiv, prin adoptarea sau respingerea sa în Parlament. Precedentele ne arată faptul că o mulțime de Ordonanțe zac în sertarele Parlamentului.
- Angajarea răspunderii permite verificarea constituționalității proiectelor de lege, în cazul în care se consideră necesar, înainte de a produce efecte juridice/ OUG ocolește posibilitatea sesizării CCR înainte de a intra în vigoare.
- Angajarea răspunderii presupune promulgarea legii în cauză sau reexaminarea ei, la solicitarea Președintelui României, înainte de a intra în vigoare / OUG produce efecte juridice înainte de a ajunge la promulgare, iar eventuala evaluare a Președintelui României vine abia după ce Parlamentul a adoptat sau respins OUG.
Guvernul condus de Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe trei proiecte de lege:
- Proiectul de modificare a legilor justiției în sensul: prorogării pensionării anticipate a magistraților, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020; prorogării prevederilor privind creșterea vechimii pentru accederea la Institutul Național de Magistratură a magistraților, de la doi la patru ani; prorogării prevederii privind trecerea de la completele de 2 judecători la completele de 3 judecatori în instanțele inferioare.
- În caz contrar, am fi asistat la disfuncționalități grave în actul de justiție
- Aceste norme nu sunt oportune acum, așa cum a constatat și Comisia de la Veneț
- Întreg sistemul judiciar ar fi dat peste cap, pentru că pensionările s-ar face într- un context în care volumul de dosare este deja foarte mare, iar numărul magistraților este insuficient.
- Urmare a deciziei ferme a Guvernului Orban de a-și angaja răspunderea pe modificările de mai sus pe Legile Justiției, PNL a reușit, deja, în Senat, să determine adoptarea modificărilor privind pensionarea anticipată a magistraților, respectiv trecerea de la completele de 2 judecători la completele de 3 judecatori. În mod similar cu situația Recursului Compensatoriu, celelalte partide parlamentare au accelerat procesul legislativ pe care îl țineau blocat, în mod deliberat, de foarte multă vreme.
- În procedura angajării răspunderii Guvernul va putea accepta amendamente astfel încât din pachetul legislativ să fie eliminate acele prevederi care au fost între timp adoptate în Parlament.
- Proiectul de lege privind plafoanele bugetare pentru anul 2020:
- Adoptarea acestui proiect de lege prin angajarea răspunderii este absolut necesară pentru ca până la finalul anului să avem proiectul de buget pentru 2020.
- Este un proiect de act normativ în baza căruia urmează ca autoritățile locale să-și elaboreze propriile bugete și să dea drumul proiectelor de investiții la nivel local. Este esențial ca beneficiarii politicii bugetare să cunoască termenii în care va avea loc execuția bugetară pentru anul viitor și condițiile în care vor fi asigurate resursele financiare pentru asigurarea serviciilor publice.
- De asemenea, pentru mediul economic este absolut esențial ca acest proiect de buget să fie adoptat până la sfârșitul anului, astfel încât să cunoască termenii în care Guvernul va derula politica bugetară și de cheltuieli pentru anul următor.
- Proiect de lege pentru modificarea OUG 51/20199. Ordonanța de Urgență a scos transportul intra-județean din sfera serviciilor publice, ceea ce a blocat posibilitatea și dreptul elevilor de a folosi, conform facilităților la care au dreptul prin lege, serviciile acestor operatori, pentru a merge la școală.
- Soluția adoptată de Guvernul Orban este aceea de a obliga actualii operatori de transport care dețin licențe de transport în vigoare să preia copiii școlari, persoanele cu dizabilități și persoanele vârstnice, conform unui ordin comun al Ministerului administrației și dezvoltării și Ministerul Educației.
- Urmează a fi stabilită procedura de preluare de către operatorii de transport care dețin în acest moment licențele comerciale pentru efectuarea acestui serviciu, până la organizarea licitațiilor în vederea asigurării transportului rutier, ca serviciu public intra-județean pentru categoriile amintite.
- Până la finalul lui 2020, autoritățile locale au obligația de a organiza licitațiile pentru licențierea transportatorilor ca operatori de servicii publice pe acest domeniu.
- În forma în care a fost adoptată, OUG 51 restrângea accesul la educație al elevilor prin faptul că nu garanta faptul că aceștia beneficiază de transportul prevăzut de lege.