Paul Stănescu aleargă spre șefia PSD

0
951

Fostul vicepremier Paul Stănescu are planuri mari în PSD. Șeful filialei Olt va folosi alegerile prezidențiale pentru a-și croi drum spre vârful partidului, spun surse din PSD pentru STIRIPESURSE.RO.

Stănescu le-a spus colegilor că Viorica Dăncilă pleacă în acest moment cu șansa a doua în cursa prezidențială și că sunt mai multe șanse ca PSD să piardă alegerile, decât să le câștige. Cu toate astea, Paul Stănescu s-a lăudat în interiorul partidului că organizația PSD Olt, pe care o conduce, o să fie la prezidențiale pe primul loc în partid ca rezultate. Stănescu a asigurat-o și pe Viorica Dăncilă că Oltul o să-i aducă cele mai multe voturi.

Planul lui Stănescu este să ‘atace’ șefia PSD după prezidențiale din poziția de ‘lance’ la vot. A pus pariuri și cu Claudiu Manda și Marcel Ciolacu că el să fie nr.1. Stănescu a zis în partid că și-ar asuma conducerea PSD chiar și în opoziție. Un Congres PSD va avea loc după prezidențiale și tradiția social-democraților spune că liderul o să fie schimbat dacă pierde alegerile.

Stănescu a avansat în PSD și un posibil tandem pentru șefia partidului: și-ar dori să meargă cu Gabriela Firea pentru primele două funcții din partid.