Oprescu: „Vom încerca să mai ducem oameni la București”

0
454

Marius Oprescu, președintele Partidului Social Democrat Olt, s-a arătat încântat că organizația județeană a dat un ministru în Guvernul Ciucă. Liderul social democraților olteni a precizat că și-ar dori ca și alți oameni din județ să ocupe funcții în structurile centrale.

„Bineînțeles că vom încerca să mai ducem oameni la București, dar până nu avem aceste întâlniri nu putem să avansăm discuții și să ne hazardăm în ceea ce vom reuși să facem. Bineînțeles că Organizația Olt își propune să mai ducă oameni la București, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a spus Oprescu.

Oprescu a vorbit și despre așteptările pe care le are de la actuala guvernare, în condițiile în care românii au de suferit din cauza creșterii prețurilor.

„PSD a creat multă așteptare în rândul populației. Sperăm, prin programul de guvernare negociat, pentru că fiind un program de guvernare într-o coaliție, bineînțeles că nu poți să-ți impui toate măsurile pe care dorești să le faci, dar o mare parte din aceste măsuri au fost deja negociate cu partenerii noștri de coaliție și sperăm să le realizăm astfel încât românii să reușească să treacă mai ușor peste această perioadă în care economia a căzut. Acest lucru s-a întâmplat datorită multor dăți de întrerupere a activității, de asemenea a creșterii prețurilor la energie, gaze, combustibil, care au crescut foarte mult, și în același timp o înghețare a salariilor, pentru că sunt salariile la nivelul ultimilor doi ani, atunci când s-a făcut ultima mărire concretă, făcută de PSD. În momentul de față puterea lor de cumpărare a scăzut. Rămânând veniturile la fel, dar în același timp creșterile de prețuri la alimentele de bază, dar și la energie, iată puterea de cumpărare a românilor a scăzut. Sperăm ca prin aceste măsuri să încercăm să mai reglăm din aceste lucruri”, a declarat președintele PSD de Olt.