Oprescu, replică tăioasă la adresa unui PNL-ist

0
873

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a avut o replică tăioasă la adresa PNL-istului Florin Roman. Oprescu îl acuză pe liberal că este „habarnist” atunci când afirmă că administrațiile județene nu au alocat suficiente fonduri pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

„Portavocea PNL, habarnistul Florin Roman, ascunde incompetența și neputința propriului partid, vorbind din izolare (izolarea de popor) cum noi, administrațiile județene și locale, nu alocăm suficiente resurse pentru combaterea COVID-19. Străin de ceea ce se întâmplă în țară, acest «Gură-Mare» și «Minte-Puțină» zădărnicește eforturile noastre depuse încă de pe vremea când Orban spunea, în data de 5 martie, că ”nu e nicio criză”, iar Iohannis că este ”doar o gripă ușoară”. Nu mă justific în fața unui reprezentant minor al unui Guvern PNL, care a alocat Oltului, în toată această perioadă, 500 de pliante, 65 de măști chirurgicale și foarte, foarte multe recomandări de a ne spăla pe mâini cu apă caldă și săpun, vreau doar să asigur locuitorii județului nostru că facem absolut tot ce este necesar pentru a trece cu bine peste această pandemie”, a spus Oprescu.

Președintele CJ Olt a mai precizat că sănătatea oltenilor este o prioritate, în sprijinul acestei afirmații venind suma alocată în ultima lună pentru lupta împotriva COVID-19.

„Consiliul Județean Olt a alocat aproape 3,6 milioane lei în mai puțin de o lună, pentru sănătate și pentru lupta împotriva COVID-19. Pentru că noi facem, nu promitem și Investim în Sănătate, prioritatea oricărei administrații județene, în această perioadă greu încercată. Deci, Florin Roman, nu vorbi fără să știi situația reală din teren ”, a adăugat Oprescu.

Președintele Consiliului Județean Olt a trecut în revistă toate acțiunile forului județean care au avut despre scop alocarea de fonduri pentru prevenirea și combaterea molimei:

1) 4 martie, este alocată suma de 250 mii lei pentru achiziționarea de tehnică și produse de strictă necesitate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, pentru sprijinirea autorităților județene în gestionarea situațiilor de urgență medicale.

2) 18 martie, tot în ședință extraordinară, au fost alocați 1.000 mii lei pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, 60 mii lei pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, 50 mii lei pentru DGASPC pentru achiziționarea de echipamente și materiale specifice, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, precum și pentru optimizarea derulării acțiunilor prioritare necesare îngrijirii și acordării tratamentului pacienților în stare critică. În plus, a fost alocată suma de 816 mii lei pentru achiziția a 8 ventilatoare mecanice pentru spitalul nostru.

3) 26 martie am aprobat studiul de fezabilitate pentru achiziția unui Laborator Modular de Biologie Moleculară, care va ajuta Spitalul Județean de Urgență Slatina să răspundă nevoii de diagnosticare rapidă a SARS-CoV-2, prin realizarea a 196 de teste pe zi.

4) 3 aprilie, au fost alocate sumele de: 1.050 mii lei pentru achiziția laboratorului, 300 mii lei din Fondul de Rezervă, Municipiului Caracal pentru achiziționarea de materiale sanitare ce urmează a fi utilizate de către Spitalul municipal Caracal în combaterea pandemiei de Coronavirus COVID-19, în contextul în care Spitalul Municipal Caracal a fost desemnat spital suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 și 73,4 mii lei către Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru un ventilator destinat secției Neonatologie.