Oprescu, despre viitorul Coaliției de guvernare

0
288

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Opresu, susține că actuala Coaliție, formată din PSD și PNL, două partide diferite, unul de stânga și altul de dreapta, va funcționa și anul viitor în ciuda scânteilor care au apărut pe final de 2022:

Nu cred că avem de ales, așa cum au spus și liderii celor două partide importante din cadrul Coaliție, PSD și PNL. E adevărat că suntem două partide unul de stânga și unul de dreapta, din păcate, pentru binele României, nu avem ce să facem decât să creăm această majoritatea și, chiar dacă este împotriva firii, a dovedit în ultimul an de zile, cu micile animozități, care nu sunt de la centru, vin din teritoriu, sau de la anumiți radicali liberi, așa cum e domnul Cîțu, care a rămas cu o frustrare și încearcă să bage bățul printre gard de fiecare dată. Lucrurile au funcționat și cu siguranță și anul viitor ele vor funcționa pentru că altfel România va intra într-o criză politică și ajungem la alegeri anticipate.”, a declarat Oprescu.