Oltenii au sărbătorit Ziua Națională a României

Date:

Share post:

Oltenii au avut parte de o zi se sărbătoare națională în adevăratul sens al cuvântului. Se pare că, ploaia nu a stat în calea locuitorilor județului care au mers cu mic cu mare să ia parte la numeroasele activităţi tradiţionale organizate de autoritățile locale și județene de 1 Decembrie.

2.000 de porții de fasole cu cârnați au fost distribuite de 1 Decembrie, la Slatina

Locuitorii municipiului Slatina au petrecut și în acest an Ziua Națională a României alături de autoritățile locale și au lut parte la manifestările organizate la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Prezenți la eveniment au fost: prefectul județului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, viceprimarul municipiului Slatina Gigi Vîlceleanu, dar şi reprezentanţi ai bazei NATO de la Deveselu.

Seria manifestărilor organizate la Slatina a început de la orele 9:00, când au fost  distribuite gratis celor care au participat la acest eveniment, stegulețe, cocarde și fulare tricolore, a continuat cu intonarea Imnului de Stat al României și derularea unui ceremonial militar și religios și s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori.

De asemenea, potrivit programul manifestărilor stabilit de Primăria Slatina, a fost organizată și o paradă militară pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în dreptul statuii domnitorului, cu efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Matei Basarab” Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt și Poliției Locale Slatina. De la ora 11:00, slătinenilor prezenți pe Esplanadă le-au fost distribuite 2.000 de porții de fasole cu cârnați. Tot pe Esplanadă va fi organizat astăzi și un spectacol de muzică și dansuri populare cu ansamblul profesionist ”Plaiurile Oltului”.

Astfel de manifestări au avut loc și în celelalte orașe din județul Olt: municipiul Caracal, în localitățile Balş, Bobiceşti, Corabia, Drăgăneşti Olt, Piatra Olt, Scorniceşti, Potcoava, dar și în comunele Osica de Jos, Rotunda, Sprâncenata, Voineasa, Deveselu, Cilieni  și  Băbiciu.

spot_img

Related articles

Deputatul Daniel-Răzvan BIRO va conduce conferința AUR de la Slatina

Deputatul de Mureș, Daniel-Răzvan BIRO, va conduce Conferința Județeană de Alegeri a Filialei AUR Olt. Evenimentul va avea...

Deputatul Mihai Țiu: ”Cu durere în suflet mi-am luat rămas bun de la eroul naţional Ilie Ilaşcu”

Fostul senator Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a...

21 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 21 noiembrie 1272, după moartea lui Henric III al Angliei, fiul său, Prințul Eduard, devine rege...

Horoscop 21 noiembrie 2025

Horoscop 21 noiembrie 2025 – SCORPION Se conturează un câștig de imagine, vi se mulțumește pentru ce ați muncit...