Olt: prima alianță electorală a fost semnată!

0
1778

A fost semnat protocolul de alianță PNL – USR – PLUS pentru un candidat comun la funcția de primr și listă comună de consilieri locali. Sorin Ciucu intră oficial în lupta pentru primăria Corabia, fiind susținut de unificarea dreptei politice PNL- USR – PLUS.
”Protocolul de alianță PNL – USR – PLUS pentru un candidat comun la funcția de primar și listă comună de consilieri locali s-a semnat. Acest protocol s-a născut din dorința de a scoate orașul Corabia de sub dominația PSD, a baronilor locali și, în egală măsură, din dorința de a implementa în orașul nostru proiecte de anvergură, cu beneficii reale pentru comunitate. Unificarea dreptei politice PNL- USR – PLUS este bazată pe principii democratice, transparente, meritocratice, specifice unei societăți normale si moderne. Ne-am săturat de hoţie şi incompetenţă, de lipsă de proiecte strategice care să scoată comunitatea noastră din căderea liberă în care se află acum.
Am pornit împreună pe un drum nu doar ca să câștigăm alegerile, ci ca să ducem o politică profesionistă și performantă pentru următorii patru ani.” a declarat Sorin Ciucu.