Marcel Ciolacu este noul preşedinte interimar al PSD. Paul Stănescu a fost numit secretar general

0
446

După demisia Vioricăi Dăncilă din funcţie, Marcel Ciolacu a fost numit, în locul acesteia, preşedinte interimar al PSD, a anunţat liderul PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache, la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

Potrivit acestuia, a fost dizolvat Biroul Permanent al partidului, iar noul secretar general este Paul Stănescu. De asemenea, un congres al partidului ar urma să fie organizat peste o lună şi jumătate, informează Agerpres.

Marcel Ciolacu a afirmat că, în CEX, „nu au căzut capete, aşa cum se aşteptau unii, drept urmare fostul preşedinte se regăseşte în echipă, la conducerea doamnelor”.

„Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli făcute”, spune el. Totodată, adăugând că nu a preluat conducerea partidului prin forţă.

„Nu a fost preluată această conducere prin forţă. A fost un gest de normalitate al doamnei preşedinte dupa ce ne-a ascultat. Nimeni nu i-a cerut demisia”.

În ceea ce priveşte componenţa echipei care se va afla la conducerea partidului în această perioadă, noul lider interimara a explicat:

„Este o echipă matură, ne regăsim numai preşedinţi de organizaţii. Mandatul nostru este foarte clar: să organizăm un congres ordinar. (…) Marea majoritate a colegilor au propus luna februarie pentru acest congres. Ca să faci alegeri într-un judeţ ordinare, normale, durează cel puţin o lună de zile şi să nu uităm că vin şi sărbători. În februarie o să venim în faţa membrilor de partid şi a delegaţilor pentru alegerea unei conduceri legitime, care să gestioneze în continuare alegerile locale şi alegerile generale, care vor urma anul viitor”.

Ciolacu a precizat că, în calitate de preşedinte interimar, a avut posibilitatea să aleagă un secretar general al PSD, opţiunea sa îndreptându-se către Paul Stănescu.

Acesta a adăugat că din structura de conducere interimară vor face parte lideri ai organizaţiilor care au obţinut rezultate bune la alegeri, dar şi reprezentanţii regiunilor de dezvoltare.

„Alături de domnul Paul Stănescu, automat, au intrat – conform principiului meritocraţiei – toate cele cinci judeţe care au câştigat alegerile şi în al doilea tur de scrutin. Aici mă refer la preşedintele de la Teleorman, de la Mehedinţi, domnul Georgescu Aladin, domnul Adrian Gâdea, domnul Mihai Veber de la Gorj şi domnul Nicolae Bădălău de la Giurgiu. De asemenea, în această conducere trebuie să fie şi o reprezentare regională. Sunt opt regiuni de dezvoltare a ţării şi pe fiecare regiune s-au făcut propuneri. Judeţele din regiune şi preşedinţii din regiunile respective au făcut propuneri pe care eu pe urmă le-am supus la vot: domnul Gabriel Zetea şi domnul Moldovan, domnul Gliga Vasile, domnul Nistor Laurenţiu, domnul Claudiu Manda, doamna Federovici şi domnul Benea, domnul Dan Nica, domnul Pavel Marian, doamna Gabriela Firea şi domnul Mutu Gabriel”, a spus Marcel Ciolacu.

Preşedintele interimar al PSD a adăugat că propunerea privind preluarea funcţiei de preşedinte interimar a venit din partea colegilor săi şi întrebat ce îl recomandă pentru aceasta, a replicat că este posibil să fi contat faptul că este preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar a menţionat şi că este „un om bun organizator”, „un om moderat, de echipă”.

Sursa: bursa.ro

Sursa foto: evz.ro