Investiții de peste 10 milioane de lei la spitalul din Caracal

Date:

Ligislativul caracalean a aprobat recent, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, proiectul de hotărâre potrivit căruia Spitalul Caracal va fi reabilitat termic prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, valoarea investiției depăşind 10 milioane de lei.

Potrivit Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici, documente aprobate în şedinţa Consiliului Local Caracal de la începutul acestei luni, valoarea totală a investiţiei este de 10.133.286,89 lei, din care construcţii plus montaj – 6.753.165,78 lei. Finanţarea nerambursabilă solicitată în cadrul POR 2014 – 2020 este de 9.930.621,15 lei. Ca și surse de finanţare,  fonduri structurale FEDR reprezintă 85%, bugetul de stat – 13%, iar bugetul local – 2%.

Potrivit reprezentanților  Primăriei Caracal investiţiile privind anveloparea clădirii, refacerea sistemului de iluminat, înlocuirea sistemului de distribuţie a agentului termic în incintă şi producerea acestuia din surse regenerabile gen biomasă, contribuie la creşterea eficienţei energetice a clădirii şi vor reduce semnificativ  costurile de  energie electrică şi termică.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...