Întâlnire de lucru, la CJ Olt

0
2140
Sala „Europa” a Consiliului Județean Olt a fost, pentru a doua oară,  gazda reuniunii, în format fizic, a Comitetului de Monitorizare (CM) pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, structură cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului. La acest eveniment au fost prezenți: conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, președintele CJ Olt – Marius Oprescu, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice centrale și locale din regiunea Oltenia, membri ai comunității academice și de cercetare, ai mediului de afaceri și societății civile.
A fost o întâlnire de lucru în care s-au aprobat criteriile de selecție a proiectelor pentru cinci ghiduri: Îmbunătățirea competitivității și a inovării în IMM-uri, Îmbunătățirea competitivității și a inovării în micro-întreprinderi, Sprijin pentru transport urban sustenabil și durabil, apel de proiecte dedicat municipiilor reședința de județ, municipiilor și orașelor.
În plus s-a discutat despre apelurile lansate, proiectele depuse şi calendarul implementării acestora.