Gheorghiță Brînaru, candidatul PSD la Primaria Scornicești: ,,VREAU să reconstruiesc împreună cu cetățenii orașul!”

1
1153

Candidat la funcția de primar din partea PSD, Gheorghiță Brînaru locuiește în Scornicești împreună cu familia, soția și cei doi copii, de 30 de ani. Are peste 10 ani de experiență în administrație. A absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Drept și Masterat în domeniul Managementul Administrației Publice Locale, în cadrul Academiei de Studii Economice București. În perioada 2008 – 2012 a fost viceprimar al orașului Potcoava, iar în perioada 2012 – 2016 a fost consilier județean. Doi ani mai târziu a ocupat funcția de Șef Sistemul Hidrotehnic Independent Olt.

„Am rămas în Scornicești pentru că întotdeauna am crezut în potențialul de dezvoltare al orașului, actualul primar locuiește în Slatina, motiv pentru care înțelegem dezinteresul pentru dezvoltarea și modernizarea orașului Scornicești”, a declarat pentru început Gheorghiță Brînaru.

De ce vreți să candidați pentru funcția de primar al orașului Scornicești? 

La Scornicești este o parte din istoria țării, Nicolae Ceauşescu a fost preşedintele care a condus ţara noastră vreme de 24 de ani. Nu există român care să nu ştie că acest oraş este locul naşterii lui Ceaușescu. Oraşul a decăzut, iar numărul şomerilor atinge cote foarte mari. Industria textilă este singura care mai „mişcă”, dar, în general, viaţa celor din Scorniceşti este grea, iar venitul familial este unul foarte redus. Funcția de primar reprezintă pentru mine o datorie față de cetățeni. Cred că Scornicești poate deveni un oraș dezvoltat cu infrastructură de calitate, un oraș sănătos și cu servicii publice de calitate. Scornicești trebuie să redevină un oraș în care tinerii să își dorească să rămână, în care turiștii să devină o obișnuință, iar investitorii să găsească condițiile necesare pentru dezvoltarea afacerilor.  Intru în această competiție pentru că îmi doresc ca la Scornicești să se facă o altfel de politică, pentru cetățeni și alături de cetățeni!

Consider esențial parteneriatul între administrație și cetățeni, iar pentru ca acesta să funcționeze este nevoie de o comunicare eficientă. Eu îmi doresc un parteneriat cu cetățenii bazat pe responsabilitate, respect și determinare.

De ce PSD?

PSD este o echipă formată din oameni competenţi, cu rezultate deosebite în activităţile pe care le-au desfăşurat, cu vastă experiență administrativă, care poate fi pusă în slujba cetățenilor, buni cunoscători ai comunității, oameni cu dorinţă şi capacitate de implicare.

PSD Olt condus de Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt, a demonstrat că este o echipă cu experiență, o echipă unită, care a venit de fiecare dată cu proiecte concrete. Marius Oprescu este omul care vine în fața oamenilor cu realizări vizibile și benefice pentru comunitate. Am convingerea că împreună cu echipa PSD vom schimba orașul Scornicești în bine.

Planuri pentru orașul Scornicești? Ce credeți că ar trebui făcut pentru oraș și pentru locuitori?

Cred că pot schimba destinul acestei comunități, dar am nevoie de votul cetățenilor și, în special, de încrederea dumnealor. Pentru mine politica înseamnă mai mult decât o carieră, înseamnă posibilitatea de a transforma în bine viața unei comunități prin cunoașterea nevoilor cetățenilor și gestionarea corectă a resursele pe care le ai la dispoziție.

Îmi doresc să așez Scorniceștiul pe linia orașelor dezvoltate, iar locuitorii vor fi partenerii mei într-o dezvoltare durabilă pe care ei o vor decide. Cred că șansa orașului Scornicești este să îmbine investițiile din bugetul local, fonduri europene și guvernamentale pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii și să atragă investitori.

Cum îi convingeți pe cetăţeni să vă acorde încrederea pentru funcția de primar?

Proiectele pe care le propun pentru perioada 2020-2024 sunt realiste, bazate pe o bună cunoaștere a comunității, a resurselor și a legislației. În opinia mea, un factor esenţial îl constituie onorarea promisiunilor făcute, care la rândul lor se bazează pe cunoaşterea corectă a problemelor reale cu care se confruntă orașul. Prezenţa constantă printre locuitorii orașului este esențială pentru a le cunoaşte problemele şi pentru a găsi, împreună, soluţiile.

Credeți că puteți face mai mult pentru Scornicești decât actuala conducere?

Actuala conducere, respectiv administrația locală PNL, nu a făcut nimic pentru comunitate. Orașul a fost lăsat în paragină, totul este degradat, în secolul XXI încă avem străzi neasfaltate, gospodăriile nu sunt racordate la utilități: apă, gaze, canalizare. Oamenii nu au siguranță în acest oraș, actuala administrație nu cunoaște nevoile comunității. Este inacceptabil, PNL Scornicești a promis în anul 2016, în platforma program, un număr de 15 proiecte și din 15 proiecte, în 4 ani, au realizat maximum trei proiecte. Propun locuitorilor orașului Scornicești o politică axată pe cetățeni, pe proiecte în acord cu nevoile comunității, pe responsabilitate și consecvență. Îmi doresc ca cetățenii să răspundă pozitiv acestei provocări de a susține în funcția de primar un candidat care își dorește binele comunității, care nu urmărește niciun interes și care vrea sa ofere orașului Scornicești valoarea pe care o merită.

Cum aţi caracteriza locuitorii orașului Scornicești?

În orașul nostru sunt oameni gospodari, serioși, ambiţiosi. Locuitorii orașului Scornicești sunt oameni care cer respect.

Care sunt principalele probleme socio-economice cu care se confruntă orașul?

Principalele probleme socio-economice cu care se confruntă orașul le pot grupa astfel: infrastructura, lipsa locurilor de muncă, existenţa unui număr mare de câini comunitari, lipsa locuinţelor sociale, lipsa vieții cultural – artistice. Toate aceste probleme fac permanent obiectul preocupărilor mele și echipei PSD. Avem în vedere adoptarea celor mai pertinente soluții.

Care sunt principalele direcţii în care vor fi investiţi banii de la bugetul local la nivelul oraşului? 

Bugetul local va fi conceput pe două componente. Prima, componenta de funcţionare, asigură funcţionarea în bune condiţii a serviciilor publice pe care le oferă orașul cetăţenilor. A doua, componenta de dezvoltare, determină dezvoltarea orașului pe diferite direcţii. Concret, principalele domenii în care vor fi cheltuiţi banii bugetului local sunt structurate pe nevoile cetățenilor: întreţinerea şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale şcolare, susţinerea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială,  efectuarea de reparaţii capitale la alei, trotuare, întreţinerea, repararea şi salubrizarea străzilor, trotuarelor, aleilor, parcărilor, întreţinerea spaţiilor verzi, întreţinerea, extinderea şi funcţionarea la parametri calitativi superiori a reţelei de iluminat public, susţinerea activităţilor culturale, artistice şi sportive din oraș şi a bisericilor.

Precizați trei elemente definitorii ale orașului Scornicești-ceva la care când te gândești, implicit, te gândești la Scornicești!

Personal, primul lucru la care mă gândesc este Casa natală a lui Nicolae Ceaușescu, apoi mă gândesc la Stadionul din Scornicești pe care au jucat multe valori ale fotbalului românesc și nu numai și, nu în ultimul rând, evenimentul ,,Sărbătoarea Pâinii’’, pe care l-aș vedea chiar simbolul orașului.

Care este diferența dintre omul Gheorghiță Brînaru și omul politic Gheorghiță Brînaru?

Fac politică cu gândul la omul pe care îl reprezint, atât! Și în viața de zi cu zi, şi în administrație, și în politică trebuie să fii bine pregătit, să fii consecvent, responsabil și să îl respecți pe cel care are încredere în tine!

Un mesaj pentru locuitorii orașului Scornicești!

Alegerile din septembrie reprezintă un moment important pentru Scornicești. Ele vor defini modul în care orașul nostru va evolua în următorii ani. Aceste alegeri sunt despre viitorul nostru, despre familiile noastre și pentru orașul nostru.

,,RECONSTRUIM ÎMPREUNĂ ORAȘUL SCORNICEȘTI!’’ înseamnă că începem să lucrăm la o soluție reală pentru dezvoltarea orașului Scornicești.

Vreau să reconstruim orașul, să avem infrastructură de calitate, locuri de muncă, parcuri frumos amenajate, locuri de joacă pentru copii, viață culturală, vreau să aducem aici, în orașul Scornicești investitori, să avem multe realizări. Vin cu proiecte viabile, realizabile care pot schimba în bine viața locuitorilor pentru că STIU, VREAU, POT!

Vreau să îi asigur pe locuitorii orașului Scornicești că mă voi implica în toate proiectele care privesc dezvoltarea orașului și, totodată, lansez public tuturor cetățenilor invitația de a se alătura proiectelor și acțiunilor echipei PSD, echipă din care fac parte.

Doar împreună putem reconstrui orașul. Am încredere în locuitorii orașului Scornicești!

PAVEL CALCIU

 

1 COMENTARIU

  1. Asta este cu capul!Iar cei din echipa psd Olt si mai dusi daca cred ca vor castiga alegerile la Scornicesti cu asemenea creaturi!Asta nici la el in sat nu a reusit sa stranga 300 voturi cand a candidat la functia de primar!

Comentariile sunt închise.