Clipe grele pentru Dan Șova

0
698

Un complet de trei judecători de la instanța supremă audiază, marți, ultimii patru martori, acceptați de instanță la cererea apărătorilor fostului senator PSD Dan Șova și a fostului director CET Govora, Mihai Bălan, ambii condamnați în al doilea ciclu procesual la pedepse cu executare în penitenciar pentru fapte de mare corupție.

Concret, instanța a admis la ultimul termen de judecată în faza de apel a acestui dosar, o parte din probele invocate de avocații celor condamnați de prima instanță CAB, în acest dosar.

„Admite proba testimonială solicitată de apelantul inculpat Bălan Mihai și încuviințează reaudierea martorilor Rada Dumitru și Lăpădat Constantin.

Admite, în parte, cererea în probațiune a apelantului inculpat Șova Dan Coman și încuviințează audierea în calitate de martori a numiților Vasile Gheorghița și Săvescu Andrei, precum și proba cu înscrisuri constând în evidențele întocmite de numitul Vasile Gheorghiță cu privire la retragerile în numerar din conturile SCA Săvescu, Voinescu și Asociații.

Respinge celelalte probe solicitate de apelantul inculpat ?ova Dan Coman.

Dispune restituirea înscrisurilor depuse de apelantul inculpat Șova Dan Coman a căror administrare nu a fost încuviințată. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 martie 2022.”, se arată în minuta ultimei încheieri de ședință.

Rejudecare fulger după „albirea” CCR

Mega-dosarul de corupție CET Govora se află în prezent în cel de-al doilea ciclu de judecată, după ce în faza primului cilu, după stabilirea pedepselor definitive, Șova, 3 ani de închisoare cu executare, un complet de cinci judecători al ICCJ a desființat decizia definitivă de condamnare de ex-demnitarului ca urmare a deciziei CCR privind componența completurilor instanței supreme.

Astfel dosarul s-a reluat în cel de-al doilea ciclu procesual iar Curtea de Apel București a majorat pedeapsa aplicată lui Dan Șova cu un an, respectiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru fapta de trafic de influență pentru care este judecat în vreme ce fostul director CET Govora a primit trei ani de închisoare cu executare.

Anchetatorii DNA au fost mulțumiți cu pedepsele stabilit de CAB dar cei doi au atacat decizia Curții cu apel.

Dosar „trântit„ prin decizii CCR

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 21 octombrie 2019, să trimită dosarul lui Dan Șova la instanța de fond, de această dată Curtea de Apel Bucureşti, în urma deciziei CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 3 judecători, după ce inclusiv procurorul DNA a cerut retrimiterea dosarului la rejudecare.

Șova a fost prezent, dar nu a făcut declarații.

Decizia a fost luată de patru dintre cei cinci judecători din complet. Al cincilea judecător, în minoritate, dorea adresarea unor întrebări Curţii de Justiţie a UE.

Dan Șova se află în libertate începând din luna decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ.

Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

Traficul de influență

Fostul senator PSD Dan Șova și fostul director al CET Govora Mihai Bălan au fost dați pe mâna judecătorilor ICCJ de procurorii DNA care îi acuzau de o faptă de trafic de influență, pe demnitar, și de două fapte de abuz în serviciu pe decidentul companiei energetice.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au notat că în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse de inculpatul Șova Dan-Coman pe lângă Bălan Mihai, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective.

De menționat este faptul că, încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați.

Acționând în această manieră, inculpatul Bălan Mihai a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

Garanțiile lui Șova…

Concret, inculpatul Șova Dan-Coman i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.

În schimbul acestui serviciu, Șova Dan-Coman a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

În aceeași perioadă, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.

În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcția de director general al CET.

În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcția de director general al CET Govora.

Perseverența infracțională

În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În cea de-a doua perioadă contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.

Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.

CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în București, ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sursă: stiripesurse.ro