Afacere imobiliară cu terenuri agricole

Date:

Share post:

Aceasta este noua tendință pe piața imobiliară având în vedere faptul că preţurile terenurilor aproape s-au triplat, în ultimul an.

Acest boom imobiliar în Olt se pare că atrage tot mai mulți investitori care vor fie să-și deschidă afaceri noi, fie să se extindă. Potrivit agentului imobiliar Dan Deaconu preţurile la terenurile agricole au crescut chiar şi de trei ori în ultimul an, pe fondul potenţialului ridicat de producţie. În multe zone din judeţ, parcelele destinate cultivării se vând chiar şi cu 10.000 de euro. Şi potrivit specialiștilor, tendinţa este de creştere. Cu toate acestea, localnicii nu se avântă să-şi vândă terenurile. Deocamdată, ei speră ca prețurile să crească în continuare pentru a lua mai mult pe terenurile pe care le au deja puse în vânzare.

Gheoghe Dincă are 64 de ani şi deţine un hectar de teren în localitatea Găneasa dar și o suprafață asemănătoare în Pleșoiu, moștenire de la soție, localități cunoscute pentru solul fertil, numai bun pentru cultivat. Recunoaşte că preţul la care se vând terenurile în zonă este unul bun, însă nu vrea să renunţe la pământul său. „Mai aștept nu mă grăbesc. Anul trecut am primit mai puțini bani, anul acesta văd că prețurile au mai crescut. Sunt mulți interesați care vor să investească în agricultură și cu ajutorul fondurilor europene speră să facă solaria pentru a cultiva diverse fructe și legume. Am fost contactat de mulți dar deocamdată nu vând, mai aștept. M-am sfătuit cu soția și copii și au hotărât să mai așteptăm”, susține acesta. Investiţia în terenurile agricole pare a fi, în acest moment, una dintre cele mai rentabile afaceri pentru că preţurile au crescut de zece ori, în ultimul an. Judeţul Olt are un potenţial agricol ridicat. Peste 90 la sută din terenuri sunt fertile şi pot asigura o agricultură durabilă în toate domeniile, putând fi cultivate viţă de vie, legume, cereale, pomi fructiferi. Specialiştii spun că tendinţa preţurilor este în continuare de creştere. România are a şasea suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, cu 13,6 milioane de ha dintre care peste 8 milioane de hectare, arabile.

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...