Veste bună pentru viitorii șoferi: proba practica a examenului auto se va putea susține oriunde în țară

0
195

Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege ce va ajunge la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, cu propunere de adoptare, astfel încât proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere să se poată susține oriunde în țară.

Viitorii șoferi nu vor mai depinde total de localitatea sau regiunea de domiciliu.

În plus, intervalul de timp necesar obținerii permisului auto, ce conține perioada de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică, să se reducă.

Pe de altă parte, proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se va putea susține doar în fața autorității competente pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința.

Eliberarea permisului de conducere se va face în locul în care se va susține proba practică a examenului auto, adică acolo unde candidații își au domiciliul ori reședința.

Totuși, școlile de șoferi vor trebui să recunoască cursurile parcurse de candidați la alte școli de acest fel.

Tot ca o schimbare, față de regulile din prezent, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi (cu cele două componente – teoretică și practică) înainte de susținerea examenului, ci vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.

 

Sursa b1tv.ro