Sebastian Burduja a pierdut lupta cu Paul Stănescu

0
828

În PSD s-a dat o aprigă luptă pentru desemnarea candidatului la Primăria Municipiului București. De fapt, lupta a fost pentru nedesemnarea unui anume candidat.

Marcel Ciolacu a început, de aproximativ un an, o operațiune de curățare a partidului de oamenii care l-au adus la putere în PSD, crezând că vor avea în el o marionetă supusă. De Oprișan scăpase încă din 2020.Au urmat Arsene, Buzatu și alții mai mărunței. Rămăseseră, însă, doi bolovani greu de spart: Stănescu și Firea.

Lupta ultimelor luni, inclusiv alianța cu PNL pentru un candidat comun la București, s-a dus în principal cu scopul de a o scoate din cărți pe Gabriela Firea și de a-l lăsa pe Paul Stănescu fără principalul asset.

Până de curând părea că Ciolacu va învinge, motivând pe plan intern că trebuie să dea candidatura comună celor de la PNL, chiar dacă omul lor, Burduja, stă foarte prost, iar Gabriela Firea stă mai bine. S-au mai comandat niște sondaje, s-au mai bătut tobele a suspans și, când toată lumea aproape că deschisese șampania pentru a sărbători viitoarea înfrângere la scor a lui Sebastian Burduja, candidat unic PSD-PNL, a ieșit Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, și a anunțat că cel mai probabil se va merge cu candidați separați, iar din partea PSD cele mai mari șanse de a candida le are Gabriela Firea.

Burduja, care începuse să viseze și care ieșise la televizor în cursul zilei de luni, anunțând că se află pe un trend crescător și că pe 9 iunie va obține 60% din voturi, a amuțit îndurerat, înecându-se cu trend-ul. Deocamdată, în sondajele pe bune, intenția bucureștenilor de a-l vota nu trece de 8-9%. Cu cifrele astea, Ciolacu n-a avut nici o șansă în fața lui Paul Stănescu. Nu te duci la o luptă cu tunuri fluturând o săbiuță din papură împletită.

Acum, Firea are în față un drum luminos. Dacă va câștiga Primăria Capitalei, va fi, cel mai probabil, și președinta PSD, după prezidențiale, când fie Ciolacu va pleca la Cotroceni, fie, pierzând alegerile, va pleca în istorie. Dacă nu va câștiga Primăria, Firea va pleca ea însăși înspre stația de microbuz din Voluntari, de unde va face cu mâna viselor ei de mărire. Bine, a mai făcut ea cu mâna multora și nu a ajuns rău, dar de data asta va fi ușor diferit.

Victima, însă, cea mai serioasă a războiului Ciolacu-Stănescu este Tianu Burduja, care va fi aruncat în luptă fără nici cea mai mică șansă să câștige. Și, până la urmă, are și ta-su o vârstă. Cât va mai fi pe aici, printre noi, ca să-l tot împingă în față înspre diverse funcții?

Sursă: www.catavencii.ro