Se dau pachetele cu alimente de la stat

0
509

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunță un ajutor pe care îl vor primi peste un milion de români.

Potrivit lui Marcel Boloș, începând de astăzi, începe distribuția celor 1.188.000 de pachete de alimente pe care le avem pregătite pentru persoanele şi familiile care se află în situaţii de dificultate.

Începând de astăzi, facem distribuţia celor 1.188.000 de pachete de alimente pe care le avem pregătite pentru persoanele şi familiile care se află în situaţii de dificultate.

Discutăm despre acele persoane şi familii care au venitul minim pe membru de familie sub venitul minim social garantat în plată, de cei care beneficiază de alocaţia pentru sprijin de familie, de persoanele care se află în situaţii de criză, sunt singure, sunt considerate vulnerabile din punctul de vedere al regulamentului Comisiei Europene, fiind tranşa a cincea care are acest pachet de alimente.

Pachetul de alimente are 25 de kilograme, sunt în pachet cuprinse de la 5 kg de făină, până la 4 kg de făină de mălai, 4 litri de ulei, 4 kilograme de orez, conserve de carne de porc, vită, pateu, gem, inclusiv compoturi sunt în cadrul acestor pachete.

Valoarea pe care o avem pentru un pachet şi pe care am achitat-o este cu preţul ajustat de 190 de lei. Dacă aceste alimente ar trebui cumpărate de la raft astăzi, ar trebui să plătească 260 de lei, deci iată ce înseamnă o achiziţie de alimente în regim centralizat.

Am realizat această economie de cheltuială, dar şi sprijinul pentru industria alimentară pentru că tot ce aţi văzut aici, marea majoritate, cu excepţia orezului, sunt produse româneşti.

Dacă ar fi să luăm în calcul impactul celor şase tranşe pe care le asigurăm, de pachete alimentare, discutăm de 32.000 de tone de făină, 28.000 de tone de făină de mălai, 28 de milioane de borcane de compot, deci una peste alta, pentru industria alimentară din România este un ajutor deosebit.

Valoarea unei tranşe este de aproximativ 220 de milioane de lei şi avem această finanţare asigurată din Programul Operaţional Sprijin pentru Persoane Defavorizate.

În România avem 1.188.000 de cazuri, deci oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie şi pentru care criza i-a afectat nu numai din punctul de vedere al preţului la utilităţi şi la bunurile de consum, iar pentru ei acest pachet de alimente este binevenit, întrucât le compensează o parte din cheltuielile pe care le au pentru traiul zilnic”, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, conform Antena 3.