Scăderea accentuată a nivelului Dunării a creat o situație rar întâlnită în zona dintre România și Bulgaria: vestigii ale unei construcții romane despre care arheologii consideră că ar putea aparține celebrului pod ridicat în timpul împăratului Constantin cel Mare au devenit din nou vizibile.
Structura se află în dreptul vechilor cetăți Sucidava și Oescus, pe cele două maluri ale Dunării. Sucidava este identificată astăzi cu zona Celei din apropierea orașului Corabia, în timp ce Oescus se afla pe teritoriul actual al Bulgariei, în apropierea satului Ghighen.
Apariția vestigiilor este legată direct de situația hidrologică neobișnuită a fluviului. În contextul debitului foarte redus, apa s-a retras suficient pentru ca anumite elemente ale construcției antice să poată fi observate și documentate.
Pentru arheologi, asemenea perioade sunt importante deoarece oferă acces temporar la vestigii care, în condiții normale, se află sub apă. O echipă de specialiști bulgari a profitat de această fereastră pentru a fotografia și analiza ceea ce a devenit vizibil.
Construcția este asociată cu una dintre marile lucrări de infrastructură ale Imperiului Roman din regiunea Dunării. Podul a fost inaugurat la 5 iulie 328 d.Hr., în timpul domniei lui Constantin cel Mare, și lega Sucidava de Oescus.
Ridicarea sa a avut loc la mai bine de două secole după construirea podului lui Traian de la Drobeta, proiectat de celebrul arhitect Apolodor din Damasc. Spre deosebire de podul de la Drobeta, însă, structura construită în timpul lui Constantin traversa Dunărea în zona actuală dintre Corabia și Ghighen.
Dimensiunile atribuite podului îl plasează printre cele mai impresionante poduri romane construite peste un curs de apă. Tocmai amploarea proiectului explică interesul pe care vestigiile sale îl continuă să îl suscite în rândul arheologilor.
Construcția nu a avut însă o existență foarte îndelungată. Podul lui Constantin cel Mare ar fi funcționat aproximativ patru decenii, înainte ca structura să dispară din peisajul Dunării.
Astăzi, cea mai mare parte a vestigiilor se află ascunsă sub apă și sedimente, iar identificarea și documentarea lor depind în mare măsură de condițiile fluviului. Retragerea temporară a apelor transformă astfel un fenomen hidrologic sever într-o oportunitate arheologică neobișnuită.
Situația are loc pe fondul unui nivel extrem de scăzut al Dunării, comparabil cu valorile înregistrate în 2003. Debitul redus a provocat probleme importante în mai multe țări traversate de fluviu, inclusiv în România, Bulgaria și Ungaria, cu efecte asupra producției energetice și asupra activităților care depind de navigația pe Dunăre.
Pentru cercetători, însă, scăderea apei oferă acces, fie și pentru o perioadă limitată, la o parte a patrimoniului antic care în mod obișnuit rămâne inaccesibil. Imaginile realizate de arheologii bulgari surprind astfel nu doar efectele secetei asupra unuia dintre marile fluvii europene, ci și urmele unei infrastructuri romane care a legat, în urmă cu aproape 1.700 de ani, cele două maluri ale Dunării.
Sursa: Libertatea
