Dan Diaconescu rămâne fără emisiune, la şase luni de la revenirea pe TV

Date:

Neînţelegerile dintre Dan Diaconescu și Canal 33 au pornit de la conţinutul emisiunii realizate de fostul patron al OTV. Conducerea postului TV a confirmat ruptura, potrivit Pagina de Media.

Dan Diaconescu, condamnat în februarie la 8 ani și 4 luni de închisoare în dosarul de act sexual cu minori – condamnare care între timp a fost anulată – a reluat din 3 martie emisiunile-maraton la Canal 33. După doar jumătate de an de colaborare, Diaconescu se desparte oficial de Canal 33.

În timpul emisiunii sale de sâmbătă, Diaconescu a anunțat că de pe 22 octombrie telespectatorii îl vor vedea pe o altă rețea de cablu.

Invitaţii lui Dan Diaconescu şi conţinutul din emisiune au stat la baza despărţirii fostului patron al OTV de Canal 33. „El îşi dorea să cheme invitaţii şi să-i lase să vorbească orice, dar există o legislaţie”, au declarat surse de la postul TV pentruPagina de Media.

Chiar imediat după ce a revenit la TV, emisiunea lui Diaconescu a fost amendată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce invitatul său, Marian Vanghelie, a lansat o serie de atacuri la adresa lui Victor Ponta.

Un alt episod a fost în duminica alegerilor din Republica Moldova, cu Cozmin Guşă intrat prin telefon. Guşă a fost deranjat de burtiera „Moldova face un pas spre Europa sau înapoi spre jugul rusesc” și a cerut schimbarea titlului. Legătura telefonică cu Cozmin Gușă a fost întreruptă.

Ulterior, postul de televiziune a luat decizia de a întrerupe colaborarea cu Dan Diaconescu. Contactat de Pagina de Media, Alexandru Răducanu, proprietarul Canal 33, a confirmat că despărţirea a pornit de la conţinutul emisiunii lui Dan Diaconescu.

Am ajuns la un punct în care am considerat că ne facem mai mult rău decât bine. Da, emisiunea a reprezentat un câştig pe partea de audienţă, dar un risc în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei audiovizuale”, a spus el.

Noua emisiune a lui Dan Diaconescu va fi produsă într-un studio din redacţia Cancan, mai scrie Pagina de Media.

Sursă: hotnews.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

16 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 16 decembrie 1431, în Războiul de 100...

Horoscop 15 decembrie 2025

Horoscop 15 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR Aveți inițiative cu care...

Polița RCA este obligatorie și pentru trotinete și biciclete electrice

Începând de sâmbătă, 13 decembrie, regulile noi privind asigurarea...

15 decembrie – evenimente din istorie

687: Sergiu I devine papă. 1467: Ștefan cel Mare îl învinge pe Matia Corvin al...