Cod roșu de caniculă, în Olt

0
425

Meteorologii ANM au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala.

Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș, valul de căldură va fi intens și persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minie, se vor situa în jurul a 20 de grade (nopți tropicale). Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Sâmbătă, valul de căldură va persista și se va intensifica ușor în Banat, sudul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii arată că valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități.