Apar noi modificări privind circulația pe drumurile publice! Se va introduce rovinieta de o zi

0
287

Apar noi modificări privind circulația pe drumurile publice! Mai exact, începând de anul viitor se va introduce rovinietei de o zi pentru autoturisme și a rovinietei de două luni, disponibile pentru toate categoriile de vehicule.

De asemenea, pentru vehiculele de marfă, vinieta de 90 de zile va fi eliminată, fiind înlocuită de alta cu valabilitate de numai 60 de zile.

De menționat că, în prezent, proprietarii de autoturisme pot achiziționa roviniete cu valabilitate de 7, 30, 90 zile și 12 luni.

În cadrul emisiunii ProMotor, reprezentanții CNAIR au dezvăluit nivelul taxelor de drum preconizate pentru 2024. Un proiect de lege depus, în acest sens, în Parlament stabilește că taxa de drum va fi influențată de:

– Perioada pentru care este emisă.

– Numărul de kilometri parcurși.

– Norma de poluare.

Aceste ajustări fac parte din reforma propusă în cadrul PNRR, unde finanțările europene pentru investiții în autostrăzi depind de astfel de măsuri. În țări precum Ungaria, Bulgaria sau Austria, taxele de drum sunt deja stabilite în funcție de norma de poluare.

În ceea ce privește valoarea rovinietei, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a precizat pentru ProMotor că, în ciuda  schimbărilor preconizate, anul viitor, modul de calcul al rovinietei nu se va modifica, menținându-se tarifele actuale pentru toate categoriile de vehicule.

Sursa: bugetul.ro