Ce carieră a avut socrul lui Răzvan Raț: ”Acolo am văzut șobolani care fug cu pisici în gură!”

0
838

Invitat în cadrul podcastului iAM Ștucan, Răzvan Raț (43 de ani) s-a destăinuit despre unul dintre momentele care l-au marcat pe parcursul carierei de fotbalist. Când evolua la Șahtior Donețk, fostul fundaș stânga a vizitat o mină, asemenea celei în care a lucrat socrul său, și a rămas șocat de condițiile din aceasta.

Remunerat cu sume importante pe parcursul carierei, Răzvan Raț nu a repetat greșelile altor fotbaliști și și-a investit banii cu cap, motiv pentru care are și acum o avere considerabilă, la ani buni de la retragere.

Invitat la iAM Ștucan, fostul fundaș lateral a recunoscut că se simte privilegiat că a putut juca fotbal, în condițiile în care mulți alți oameni sunt nevoiți să accepte slujbe mizere, obligați de circumstanțe.

Raț a povestit că a văzut un astfel de exemplu cu ochii săi, când a vizitat o mină de la Donețk. Iar tatăl soției sale, Julia, originară din zona Donbas, tocmai miner a fost nevoit să fie, precum multe persoane din acea parte a Ucrainei.

Socrul lui Răzvan Raț, miner la Donețk: ”Ieși la pensie la 35-40 de ani, dar arăți de 60”

M-a marcat când am coborât în mină, 800 de metri, foarte puțin aer și am apucat să mă târăsc într-un tunel, de 50 pe 50, doar de-a bușilea să ajungi într-o galerie mai mare, în fine. Am văzut șobolani care fug cu pisicile în gură, atât de mari erau, cei care lucrează în mină știu despre ce e vorba, sunt animalele minerilor de companie și pe care le hrănesc, sunt exact animale de companie, e un fel de cățel.

Și crede-mă că simți într-un fel, într-un alt mod… simți că iar ești norocos, să lucrezi în mină în condițiile respective, tatăl soției mele a lucrat în mină, îți pierzi dinții repede, îți pierzi plămânii repede, nu lucrezi decât vreo 15 ani maxim, ieși la pensie pe la 35-40 și arăți de 60.

Să vezi lucrurile astea, care te marchează, să stai 6 ore în condițiile alea, să dai la târnăcop… nu doar așa să stai acolo, să împingi un vagonet, sunt lucruri care, eu cel puțin… sau atunci când vezi, zici că ‘domnul ala cu barbă de sus’ chiar ți-a dat foarte multe în viață.

”Fotbalul e un hobby plătit”

Și atunci, fotbalist, cel mai înalt nivel, ești plătit pe ceea ce îți place să faci, ceea ce e extrem de important, este un hobby plătit, ceea ce e foarte greu să găsești, poate golful să zicem că e un hobby în care primești bani, dar câștigi pentru că mergi la concursuri, deci nu e un hobby plătit cum este în structura de fotbal.

(n.r. Costin Ștucan: Sau jurnalist sportiv, că îți place fotbalul și scrii despre el) Exact, hobby și ăsta, dar eu vorbesc plătit, foarte bine plătit, în sensul în care nu sunt foarte multe meserii în care îți place ce faci și ești și foarte bine plătit, mă refer foarte bine.

Uite, ia jucătorii mari vorbim despre milioane, un programator poate să ajungă undeva la 5000 de euro pe lună, 10.000, depinde de nivel, eu vorbesc doar de programator, strict programator”, a declarat Răzvan Raț, la iAM Ștucan.

Sursă: iamsport.ro