Școlile și grădinițele din Olt nu au mai primit teste de salivă

0
118

Elevii și preșcolarii din Olt nu au mai primit, vineri, teste de salivă pe care ar fi trebuit să le facă săptămâna viitoare, luni și joi, așa cum au stabilit autoritățile. Inspectoratul Școlar Județean Olt mai are în stoc aproximativ 28.000 de teste și nu ar fi știut cum să le împartă, în condițiile în care sunt 54.000 de elevi și preșcolari în județ.

Potrivit inspectorului general al ISJ Olt, profesorul Victor Iacobescu, vor fi furnizate teste doar unităților de învățământ ce solicită, adică acolo unde sunt probleme, unde sunt suspiciuni, în localitățile cu o rată de infectare mai ridicată.

„Pentru că mai aveam doar 28.000 de teste și elevi sunt aproximativ 54.000, ar fi însemnat să dăm doar la jumătate dintre elevi. Din această cauză, am luat decizia de a aștepta o nouă tranșă, cu mențiunea că am transmis școlilor că pot solicita, fie că doresc profesorii, fie că doresc elevii, sau dacă țin cont de rata de infectare din localitate, noi îi așteptăm la inspectoratul școlar, să le dăm doze. Dacă hotărăște vreo școală că vrea să-i mai testeze pe copii, vin și le dăm. Până acum nu avem solicitări, nicio școală nu a solicitat vineri, 10 decembrie, teste. Eu am anunțat pe grupul directorilor, dacă au profesori, elevi, sau dacă au o rată de infectare mai mare în localitate să vină să le dăm teste. Dăm teste doar la solicitarea unităților”, a spus profesorul Victor Iacobescu.