Schimbări în structura anului școlar 2019-2020

0
257

Schimbări în structura anului școlar 2019-2020, anunță Ministerul Educației. Vacanțele, data la care vor fi Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și Bacalaureatul, precum și programul Școala Altfel urmează să fie modificată.

Potrivit unui proiect al Ministerului Educației, structura anului școlar 2019-2020 ar putea suferi modificări, în sensul că ar putea fi eliminată vacanța intersemestrială și elevii ar intra în semestrul doi imediat după vacanța de iarnă.

Astfel, elevii ar parcurge în semestrul I, 14 săptămâni, în semestrul II, 21 de săptămâni, iar evaluarea de clasa a VIII-a și Bacalaureatul ar urma să fie mai devreme.

Structura anului școlar 2019-2020 – Semestrul I

Cursuri – luni, 16 septembrie 2019 – vineri, 20 decembrie 2019

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Structura anului școlar 2019-2020- Vacanța de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2019 – duminică, 12 ianuarie 2020

Structura anului școlar 2019-2020- Semestrul al II-lea

Cursuri – luni, 13 ianuarie 2020 – vineri, 3 aprilie 2020

Structura anului școlar 2019-2020 -Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020

Cursuri – miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 19 iunie 2020

Structura anului școlar 2019-2020 – Vacanţa de vară – sâmbătă, 20 iunie 2020 – duminică, 13 septembrie 2020

Structura anului școlar 2019-2020 – Școala altfel

Școala altfel se va desfășura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Structura anului școlar 2019-2020- când se susțin tezele

Ministerul Educației vrea ca lucrările scrise semestriale, adică tezele, să fie susținute după parcurgerea programei școlare, cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Anul școlar 2019- 2020- Evaluare clasa a VIII-a și Bacalaureat

Potrivit Ministrului Educației Ecaterina Andronescu data la care se vor da examenul de Bacalaureat  și evaluarea de la clasa a VIII-a ar urma să fie schimbată.

Ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele 1-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dam și vacanță„, a declarat ministrul Educației.