Salariile acestor bugetari cresc

0
1243

Sindicatele s-au înțeles cu Guvernul și urmează să fie semnată o nouă mare înțelegere privitoare la salarii. Potrivit surselor Bugetul.ro, după intense negocieri, Executivul a acceptat propunerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), ca salariile profesorilor să crească în anul 2020 până la grila din 2022.

Conform informațiilor intrate în posesia noastră, anunțul ar fi fost făcut chiar de către președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, într-o ședință ce a avut loc la finele săptămânii trecute, la sediul FSLI Sector 1.

Concret, șeful FSLI ar fi precizat că Guvernul acceptă ca în 2020 să încheie cu mărirea salarială, în loc de 2022 și că urmează să semneze un acord cu Executivul în această privință.

Creșterea salarială se va face etapizat:

  • în 2019, profesorii vor avea salariile mărite cu 25%
  • în ianuarie 2020, salariile profesorilor vor crește cu 25%
  • în septembrie 2020, acestea se vor majora cu 50%.

Așadar, în doi ani, salariile profesorilor se vor dubla.

Mai mult, din luna decembrie a acestui an, conform acordului dintre Guvern și sindicate, profesorii ar urma să primească bani de hrană, lunar, valoarea totală brută fiind de 3.800 de lei pe an.

La ora actuală, în România, sunt peste 200.000 de profesori.

Sursa: bugetul.ro