Dobre Elena Izabela, absolventă a Colegiului Național „Radu Greceanu” din Slatina, a obținut primul loc la admiterea la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, cu media 9,92.
Rezultatul este remarcabil în contextul unei competiții puternice. La specializarea Medicină Generală au fost scoase la concurs 265 de locuri finanțate de la buget, concurența fiind de 2,65 candidați pe un loc.
Performanța Elenei Izabela Dobre confirmă nivelul ridicat al pregătirii elevilor de la Colegiul Național „Radu Greceanu” și reprezintă o reușită importantă pentru învățământul slătinean. Cu media 9,92, tânăra pornește în noul său parcurs universitar din postura de prima admisă la cea mai căutată specializare a UMF Craiova, Medicina Generală.






