O nouă probă de foc pentru elevii olteni

0
159

Absolvenții de clasa a VIII-a susțin în aceste zile probele scrise din cadrul Evaluării Naționale. Potrivit reprezentanților IȘJ Olt, sunt aşteptaţi la examen aproximativ 2.800 de elevi olteni, în 82 de centre de examen.

Evaluarea Națională a început luni-19 iunie 2017, cu proba scrisă la Limba și literatura română.  Miercuri, 21 iunie 2017, elevii vor susține proba scrisă la matematică, iar joi, 22 iunie 2017 elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie, pâna la ora 16:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro. Anul trecut 77,63% dintre elevii olteni de clasa a VIII-a au reuşit să promoveze examenul și să ia note peste cinci.

Ministerul Educaţiei a anunţat și modificări în ceea ce privește metoda de calcul pentru admiterea la liceu. De anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională. În vederea semnalarii unor posibile disfunctionalitati în derularea examenelor, Ministerul Educatiei Naționale pune la dispoziția celor implicați în acest examen, începând de luni, 19 iunie, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfășurării examenului, între orele 8:00—16:00 (luni-joi) și 8:00-14:00 (vineri).