Începe examenul de Titularizare. Peste 500 de cadre didactice din Olt, înscrise în concurs

0
375

Peste 500 de cadre didactice din Olt vor susţine examenul de ”Titularizare pe post”. Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar va avea loc miercuri  17 iulie.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcoalar Judeţean (ISJ) Olt, 514 cadre didactice s-au înscris la acest concurs ce se va desfășura la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” şi Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”. Cei mai mulţi dintre candidaţi s-au înscris pentru posturile de: educatori – 105, învăţători – 90, educaţie fizică şi sport – 54 și limba română – 53.

  Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie 2019, iar eventualele contestații vor fi înregistrate la ISJ Olt și transmise către Centrele de Evaluare, în zilele de 23 şi 24 iulie 2019. Soluţionarea contestaţiilor va avea loc în perioada 25 – 29  iulie, urmând ca rezultatele finale să fie publicate în ziua de 30 iulie 2019. Conform prevederilor OMEN nr. 3886/11. 04. 2019, articolul 90, alineatul (5),  ”Candidatul fără statut de titular în învățământul preuniversitar care participă la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, și nu obține cel puțin nota 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul acestui concurs nu poate fi încadrat, în anul școlar 2019-2020, pe un post didactic/ catedră a cărui/a cărei ocupare se realizează în baza disciplinei la care candidatul nu a obținut nota 5 (cinci)”. De precizat este faptul că, pentru titularizarea pe post cadrele didactice trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte).