Deschidere de an școlar fără oficialități, la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina

0
1324

Luni, 9 septembrie, sute de elevi de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina şi-au revăzut sau şi-au cunoscut pentru prima dată colegii şi profesorii alături de care vor petrece următorul an pe băncile şcolii.

  Prima zi de școală a venit cu mari emoții, mai ales pentru bobocii de clasa a V-a și a IX-a. Festivitatea deschiderii noului an școlar a început, la Colegiul Naţional„ Radu Greceanu” din Slatina, luni, la ora 9.00, cu discursuri, urări de bine și mari speranțe.

 

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de stat al României, după care directorul Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, Gianina Isabela Pîrvu, a adresat un cuvânt de bun venit elevilor, profesorilor şi părinţilor prezenţi la eveniment.

De asemenea, conducerea unității de învățământ a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru ca elevii din acest colegiu să-şi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii.

Distinși dascăli, iubiți elevi, dragi părinți și onorată asistență. După o vacanță binemeritată ne aflăm astăzi la începutul unui nou an școlar cu o semnificație desosebită pentru cei care-i trec pragul. Cuprinși de dorința cunoașterii și acumulării de cât mai multe cunoștințe folositoare pentrui viața de zi cu zi. Trăim astăzi cu toții un moment emoționant și special pe care fiecare dintre cei prezenți îl experimentează unic în felul său. Bobocii de clasa a V-a și a IX-a au emoția primei zile în școala noastră și sper ca această zi să le rămână ca o frumoasă amintire. Le urez un bun venit la Colegiul Național Radu Greceanu. Elevilor noștri care au mai puține emoții astăzi un bun revenit acasă fiindcă aici este pentru 5-6 ore zilnic casa fiecăruia. Drumul nostru împreună este drumul cunoașterii și al autocunoașterii. Pe acest drum ne angajăm împreună elevi și profesori, locul binecuvântat în care ne desfășurăm activitatea este școala. Aici, dragi elevi aflați lucruri noi, însușiti noi deprinderi, învățați să descoperiți lumea din jurul vostru, dar și să priviți în voi înșivă pentru a afla ce vreți de la viață și anume să dobândiți lucrurile dorite. Noi profesorii vă suntem alături, călăuze și prieteni mai mari, la care puteți apela ori de câte ori aveți nevoie. Școala este frmoasă și curată, înzestrată cu tot ce este necesar pentru desfășurarea unui învățământ modern, de calitate. Așteptăm din partea voastră dorința de a învăța muncă temeinică și respect pentru tot ceea ce vă punem la dispoziție. Dragi părinți, vă asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință pentru a răspunde exigențelor dumneavoastră. Vă rugăm să fiți alături de noi, să ne sprijiniți în realizarea unuui adevărat parteneriat din care vor avea de câștigat copiii dumneavoastră. Vă rugăm să răspundeți chemărilor școlii pentru că fără o relație strânsă școală-familie, este greu să reușim. Așteptăm sfaturile și sprijinul dumneavoastră. Ne dorim ca instituția noastră să dea șanse fiecărui elev penmtru că studiile în această școală înseamnă șansa unei cariere de succes în viitor. Colegiilor mei, profesorii de la Radu Greceanu, le mulțumesc pentru buna colaborare și profesionalismul de care dau dovadă zi de zi. Dragi elevi vrem să avem cu toții un an școlar cât mai bogat, cu rezultate de care să ne bucurăm, iar aceste rezultate înseamnă nu numai note mari și un comportament exemplar, ci și bucuria de a veni la școală cu conștiința că zilnic adunăm în minte și în suflet lucruri noi și frmoase. Vă doresc să vi se împlinească toate visele, să aveți sănătate și putere de muncă, să vă bucurați de liniște și pace sufletească, să fiți colegi și prieteni, să respectați școala care vă primește cu brațele deschise și nu în ultimul rând să confirmați speranțele și încrederea familiilor voastre. Vă doresc un an școlar cu împliniri școlare și profesionale, bucurii și gânduri bune, a spus directorul Colegiul Național „Radu Greceanu”, Gianina Isabela Pîrvu.

În continuarea ceremonialului, profesorul Maria Corcoveanu a dat citire mesajului Ministrului Educației Naționale. Din păcate, oficialitățile locale și județene nu au catadicsit să participe la ceremonia de dechidere.