Corpul de control al ministrului Educației, la ISJ Olt

0
917

Corpul de control al ministrului Educației a ajuns joi, 26 mai, la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt, fiind verificate și ridicate documente privind concursul pentru posturile vacante de directori. Totodată, a fost efectuată o vizită neanunțată la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, ce a fost în centrul unui scandal, după ce zeci de copii au ajuns la spital, acuzând stări de rău.

Informația privind vizita de două zile a corpului de control de la Ministerul Educației a fost confirmată de inspectorul general adjunct, profesorul Victor Iacobescu.

Potrivit unor surse din cadrul ISJ Olt, corpul de control nu a găsit niciun înalt reprezentant la ISJ Olt, șeful Adrian Bărbulete și adjunctul Iustina Marica fiind plecați la Miercurea Ciuc, iar generalul adjunct Victor Iacobescu participa la Festivitatea de Absolvire a unei noi promoții a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, din Slatina.

În cele din urmă, Iacobescu a ajuns la sediul ISJ Olt, corpul de control ridicând și analizând lucrările de la concursul pentru posturile de directori, etapa a II-a.

Totodată, Radu Szekely, consilierul ministrului Educației, a mers vineri, în jurul prânzului, la Școala nr. 3 Slatina, unde a izbucnit un scandal după concursul de director, în urma căruia profesoara Denisa Maican a preluat postul de conducere, înlocuind-o pe profesoara de Limba și literatura Română, Cristina Nicu.

Corpul de control a făcut vineri, 27 mai, și o vizită la Liceul „Ion Minulescu” Slatina ce s-a aflat, săptămâna trecută, în centrul unui scandal, după ce zeci de elevi au ajuns la UPU Slatina cu probleme digestive. Patru-cinci ore a petrecut corpul de control din cadrul Ministerului Educație în liceul slătinean, fiind vizitată inclusiv cantina unde elevii iau masa.

Rămâne de văzut dacă Ministerul Educației va dispune măsuri în urma controlului desfășurat la Slatina.