Bacalaureat 2019. Promovabilitatea este de 66,04 la sută în judeţul Olt

0
239

Absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat au aflat luni, rezultatele. În judeţul Olt, promovabilitatea din acest an este de 66,04%. Cei nemulţumiţi de notele obţinute, pot depune contestaţii, rezultatele finale urmând a fi afişate pe data de 13 iulie.

 Pentru prima sesiune a Bacalaureatului din acest an, în judeţul Olt s-au înscris 2.799 elevi care au absolvit cele douăsprezece clase. Dintre aceştia, 208 nu s-au mai prezentat la examen.

1.711  elevi olteni au reuşit să promoveze cu brio Bacalaureatul, reprezentând un procent de 66,04%. Dintre aceştia, 397 au medii între 6 şi 6,99, 455 au medii între 7 şi 7,99, între 8 şi 8,99 au obţinut 444 de elevi, iar între 9 şi 9,99 au luat 411 de elevi. Patru medii de 10 sunt în judeţul Olt, înainte de contestaţii. În această sesiune doi candidați au fost eliminați din examen pentru că au încercat să copieze cu ajutorul telefonului mobil. Numărul liceenilor respinși a fost de 878,116 dintre aceștia fiind cu medii.

 

Candidații din Olt nemulțumiți de rezultatele de la Bac 2019 pot face contestații pentru a-și mări una sau mai multe note de la probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2019. Conform Ministerului Educației, cererile trebuie depuse tot pe 8 iulie, între orele 12.00 – 16.00.

Lucrările vor fi reexaminate timp de 4 zile, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie. Pentru a promova examenul, candidații trebuie să obțină minim 5 la fiecare probă scrisă, iar media generală trebuie să fie minim 6.

Absolvenții de clasa a XII-a care nu au luat sau nu au participat la examenul din prima sesiune de Bac au șanse la cea de-a doua sesiune din acest an, care are loc în august -septembrie. În 2018, 66,62% dintre absolvenţii olteni ai liceului au reuşit să fie declaraţi admişi la examenul de bacalaureat. Doi elevi au luat nota zece.