Tânăr, din comuna Vădăstrița, în arest preventiv, după ce a condus băut și fără permis

0
202

Un tânăr de 35 de ani, din comuna Vădăstrița, a fost arestat preventiv, după ce a condus un autoturism fără permis și băut.

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Vișina l-au reținut duminică pe bărbat, acesta fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, luni, fiind arestat pentru 30 de zile.

Astfel, bărbatul are cel de al doilea dosar penal în mai puțin de o lună, după ce anterior a fost anchetat pentru conducerea unei mașini fără permis auto.

Prima dintre fapte a avut loc în noaptea de 25 spre 26 august, în jurul orei 04:00, tânărul de la volan fiind urmărit de polițiști și oprit de aceștia pe un islaz din Vădăstrița.

„Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Vișina, în timp ce desfășurau activități specifice, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 544, în comuna Vădăstrița. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, care a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe islazul comunal, unde a fost depistat de către polițiști. Conducătorul auto a fost identificat, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Vădăstrița”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere și, întrucât emana halenă alcoolică, aceștia i-au solicitat testarea cu aparatul alcooltest. Tânărul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 35 de ani, din Vădăstrița, mai era cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune ce ar fi fost comisă de către acesta în noaptea de 1 spre 2 august 2022.

În urma probatoriului administrat, duminică, 28 august, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Corabia, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Luni, 29 august, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Corabia, instanţa de judecată dispunând față de acesta măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia magistraților corăbieni nu este definitivă și poate fi contestată.