Primăria Caracal introduce tichetele sociale pentru persoanele defavorizate

Date:

Share post:

După ce Consiliul Local Caracal a hotărât în ultima luna a anului trecut desființarea serviciului „Cantina Sociala”, iată că în ședința ordinară a aceluiași for legislativ desfășurată la finele lunii februarie, Liviu Radu- primarul municipiului  lansează Programul de asistență socială “Hrană pentru persoanele aflate in situatii economico-sociale sau medicale deosebite” pentru  persoanele şi familiile cu risc socialdin municipiul Caracal. Programul lansat într-un proiect de hotărâre supus spre dezbatere si aprobare Consiliului Local, a fost  votat cu majoritate de voturi și prevede    introducerea tichetelor sociale în valoare de 12 lei/zi/persoană , ca  măsură compensatorie de diminuare sau chiar de înlăturare a efectelor  negative asupra celor 156  de persoane care beneficiau de serviciile Cantinei Sociale.

In anumite conditii socio-economice, pe parcursul vietii, orice persoana se poate afla in risc de marginalizare, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. In aceste conditii, daca nu exista resurse personale pentru depășirea situației de dificultate, statul intervine cu masuri de suport pentru a crea oportunitati egale în ceea privește accesul la ocupare, educatie, sanatate precum și conditii minimale de trai. Având în vedere numărul mare de persoane şi familii cu probleme sociale din municipiul Caracal, în vederea prevenirii,  combaterii  sărăciei   şi riscului de excluziune social, precum și obligativitatea autorităților administrației publice locale de a lua măsuri de combatere a sărăciei și riscului de excluziune socială, este oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea acordării unor beneficii de asistenta sociala, sub forma de tichete sociale necesare asigurării condițiilor minime de subsistență, precizeaza Liviu Radu-primarul municipiului Caracal

“Efortul autoritatilor publice pentru acordarea beneficiilor sociale in „tichete sociale” este minim,intrucat   gestionarea   sistemului   (emiterea   bonurilor   valorice,   crearea   retelei   de   furnizori,   siguranta, control, transparenta, raportare) este asigurata in intregime de institutiile emitente. Implementarea sistemului „tichetelor sociale” prezinta avantaje atat pentru beneficiari, cat si pentru autoritatile locale:

– scutirea de plata impozitului pe venit a contravalorii produselor si serviciilor care fac obiectul activitatii de asistenta sociala; – posibilitatea utilizarii tichetelor sociale intr-o retea de unitati afiliate, creata special pentru a raspunde nevoilor persoanelor asistate social”, se specifică în raportul de specialitate .

Programul de asistență socială “Hrană pentru

persoanele aflate in situatii economico-sociale sau medicale deosebite” pentru  persoanele şi familiile cu risc social

din municipiul Caracal, va fi finanțat din Bugetul Local în limita fondurilor aprobate cu această destinație pentru un număr de maxim 200 de persoane, iar aplicabilitatea lui se va face conform Regulamentului.

Doru Tudor

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...