OLT: Rata șomajului, în scădere

0
125

În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, la sfârșitul lunii octombrie 2023, erau înregistrați  6.940  șomeri (din care 3.210 femei), rata șomajului fiind de 5,36% .

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5,44 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scadere de 0,08  pp.

Din totalul de 6.940 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Olt, 878  erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.062  erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 5.813  șomeri provin din mediul rural și  1.127  sunt din mediul urban.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt (38,34 %), apoi somerii cu nivel de instruire liceal  (21,61 %), urmat de cei au absolvit invatamantul primar si fara studii  (19,68 %), iar 17,31 % au cei cu nivel de instruire profesional . Somerii cu nivel de studii postliceale reprezinta 1,27 %, iar cei cu studii superioare au o pondere  de 1,77 %.

 Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1810 persoane foarte greu ocupabile,  3158 greu ocupabile, 1874 mediu ocupabile, iar 98 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.” transmite AJOFM Olt.