Incendiu la Comănița

0
218
Pompierii de la Detașamentul Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit azi pentru stingerea unui incendiu la o casă, în comuna Teslui, sat Comanita.
În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la acoperișul casei.
Pentru lichidarea incendiului și eliminarea posibilității de propagare la vecinătăți, pompierii au acționat aproximativ două ore și jumătate.
Echipajul SMURD Slatina a asistat la fața locului o pacientă, în vârstă de 55 ani,  proprietara casei, conștientă, cu atac de panică, necooperanta care prezenta arsuri de gradul I pe față, precum și depozit de funingine pe căile aeriene superioare. După acordarea primului ajutor de către paramedicii SMURD, aceasta a fost stabilizată si predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a fi  transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Slatina.
În urma incendiului au ars aproximativ 80  mp din acoperișul casei si bunurile din 3 camere de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul.