CUM POT SĂ-ȘI MENȚINĂ CALITATEA DE ASIGURAT ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TINERII CU VÂRSTA DE PESTE 18 ANI

0
233

Casa de Asigurări de Sănătate Olt informează elevii care au împlinit vârsta de 18 ani dar sunt înrolați în continuare în sistemul educațional că, pentru a beneficia în continuare de calitatea de asigurat trebuie să facă dovada acestui statut.

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani care urmează o formă de învățământ de zi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, sunt asiguraţi fără plata contribuţiei, dacă nu  realizează venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe ţară ori venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Pentru menținerea calității de asigurat, tinerii cu vârsta de peste 18 ani vor depune/transmite la casa de asigurări de sănătate copia actului de identitate valabil la data solicitării, precum şi un document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev sau student, avizat de instituția de învățământ; absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, vor  transmite  la casa de asigurări un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Constanța Florea.

În prezent, în județul Olt din cei 309.947 de asigurați înregistrați, 10.501 fac parte din categoria tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani care sunt elevi sau studenți.