Începând de luni şi până în după-amiaza zilei de marţi va ploua continuu şi se vor cumula cantităţi de apă în jur de 30 — 35 l/mp. 31 de judeţe vor fi afectate de Cod galben şi Cod portocaliu de ploi sau ninsori.
De luni după-amiaza şi până marţi seara au intrat în vigoare două avertizări Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în Muntenia, estul Olteniei şi sudul Moldovei, dar şi ninsori şi vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi Orientali, sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, valabile în mai multe județe din țară.
Avertizarea este valabilă pentru zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. De asemenea, Capitala şi 20 de judeţe, printre care și județul Olt, se află sub avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic. Ploile se vor extinde din vest spre restul ţării, iar în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei şi în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. La munte, treptat vor predomina ninsorile şi mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.
Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat. În judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, local vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55-65 de kilometri la oră. Cantităţi de apă de 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 de litri pe metru pătrat vor fi şi în Dobrogea şi vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii mixte se vor semnala local în Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia.
O avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului la munte este va fi în vigoare de luni de la ora 16.00 şi până marţi la ora 18.00. Zonele afectate sunt Carpaţii Meridionali şi Orientali, sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55 – 70 de kilometri la oră. Îndeosebi în noaptea de luni spre marţi şi în prima parte a zilei de marţi, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.
Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, de luni, ora 20.00, până marţi la ora 16.00, fiind afectată zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. Va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55 – 70de kilometri la oră, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.