Circulația rutieră pe strada Carol I din Slatina, interzisă după închiderea secțiilor de votare

0
458

Prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a solicitat Primăriei municipiului Slatina, în vederea organizării şi desfăşurării procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României – turul II în cele mai bune condiții, interzicerea accesului vehiculelor pe strada Carol I din Slatina, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2019, după închiderea secțiilor de votare.

 În acest sens, primarul municipiului Slatina, cu avizul favorabil al Poliției municipiului Slatina, a emis dispoziția de aprobare a interzicerii accesului vehiculelor pe strada Carol I, în perioada 24.11.2019, ora 21.00 – 25.11.2019, ora 06.00. Reamintim că sediul Biroului Electoral Județean nr.30 Olt, unde vor fi predate toate materialele utilizate în cadrul procesului electoral, este în municipiul Slatina, strada Strehareți nr.150 (sediul fostului Liceu Agricol)”, se precizează într-un comunicat al Prefecturii Olt.

De precizat totuși că, în intervalul orar menționat, pe strada Carol I vor avea acces numai vehiculele implicate în activitatea de desfășurare a procesului electoral, precum și cele ale riveranilor.

Sursa foto: olx.ro