Caracalul primeşte 5 biciclete electrice

Date:

Share post:

Turul transfrontalier pe biciclete electrice, la care au participat jurnalişti şi tour-operatori din cele două ţări participante la proiectul transfrontalier (Bulgaria şi România), a ajuns miercuri după amiază, în jurul orelor 18.00 şi în  Municipiul Caracal.

Participanții  au fost  întâmpinați de către Liviu Radu – primarul municipiului , Octavian Stănescu – viceprimarul localităţii şi alte oficialităţi locale,  pe platoul administrativ din faţa Primăriei.

După primirea oficială a participanţilor şi  a cuvântului de bun venit adresat de primarul localităţii, cei doi oficiali caracaleni au făcut o tură pe platoul administrativ cu  două din bicicletele electrice care vor rămâne la Caracal.

De altfel, Municipiul Caracal va beneficia de cinci biciclete electrice şi o staţie de încărcare a acestora, în urma cooperării dintre Administraţia caracaleană, cu Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software, Filiala Oltenia – ARIES Oltenia şi Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii -PLIMM Calafat, în cadrul proiectului „REŢEAUA DE BICICLETE ELECTRICE”.

Proiectul este finanțat în cadrul programului Interreg V-A Romania-Bulgaria 2014-2020, Axa prioritară nr.1: O regiune bine conectată, Obiectiv specific nr.1.1: Îmbunătățirea planificării, dezvoltării și coordonării sistemelor de transport transfrontalier pentru conexiuni mai bune la rețeaua de transport TEN -T.

Proiectul este implementat de către partenerul Lider: Agentia de Dezvoltare Regionala si Centrul de Afaceri – Vidin (Bulgaria), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Vidin, Asociația Română pentru Industrie Electronică și Software Oltenia, Patronatul Local al Întreprinderilor Mici si Mijlocii Calafat.

Cele 5 biciclete  electrice de care va beneficia municipiul Caracal, vor putea fi închiriate de turiştii care tranzitează localitatea şi vor să călătorească pe bicicletă spre destinaţia preferată.

Programul oferă o alternativă celor care trăiesc lângă Dunăre, atât în Bulgaria cât și în România, punându-se astfel la dispoziție o nouă modalitate de a circula

Județele care fac parte din acest proiect sunt: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Constanța.

Programul a fost gândit după rețeaua Europeană de transport, TEN-T.

Paticipanţii la turul transfrontalier pe biciclete electrice, după ce au făcut un tur de onoare pe străzile din Caracal, s-au îndreptat spre capitala judeţului, Slatina.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...