Un tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Curtișoara

0
238

Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Slatina, a ajuns la UPU Slatina, în seara de marți, 19 iulie, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, pe raza comunei Curtișoara.

 „Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu un cap de pod, fiind proiectat într-un șanț pluvial. În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.