Un șofer a acroșat doi bicicliști, pe o stradă din Balș

0
331

Un tânără de 21 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt, a acroșat vineri dimineață, 15 iulie, doi bicicliști, pe strada Gheorghe Vasilescu din orașul Balș, județul Olt.

Ulterior, mașina a lovit un gard de sârmă.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt, ce se deplasa din direcția Oboga către Balș, și care, din cauze ce urmează a fi stabilite, a acroșat doi bicicliști, unul în vârstă de 39 de ani, iar celălalt în vârstă de 43 de ani, ambii din orașul Balș, județul Olt, ulterior, autoturismul intrând în coliziune cu un gard din plasă de sârmă”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

În urma evenimentului, cei doi bicicliști au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Balș, iar ulterior au fost transferați la o unitate spitalicească din municipiul Craiova, județul Dolj.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celor doi bicicliști le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, la unitatea spitalicească.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.