Un căruțaș a murit, după ce atelajul a fost lovit de o mașină, între Caracal și Redea

0
300

A fost o săptămână neagră pe drumurile din județul Olt, mai multe accidente soldate cu morți fiind înregistrate în ultimele zile.

Astfel, sâmbătă dimineață, 25 iunie, o tânără de 24 de ani a lovit o căruță între Caracal și comuna Redea. Căruțașul, un bărbat de 59 de ani, a murit.

„La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 04:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 542, între municipiului Caracal și comuna Redea, județul Olt. La faţa locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, și un atelaj hipo, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani. În urma evenimentului rutier, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a necesitat și ea îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

 

Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Reamintim că un bărbat din Slatina a murit într-un accident rutier produs între Slatina și Valea Mare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 25 iunie.

Totodată, zilele trecute, un adolescent de 15 ani, ce era pe bicicletă, a fost lovit mortal de o mașină ce era condusă de o tânără de 21 de ani, la Scărișoara.