Tânăr motociclist, mort într-un accident la Izbiceni

0
1040
Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, a murit după ce a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Accidentul a avut loc luni, 23 octombrie 2023, pe Drumul Județean 642, în comuna Izbiceni:
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o motocicletă condusă de către , din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de catre un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Grojdibodu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, conducătorul motocicletei a decedat, iar o tânără de 19 ani, din comuna Rusănești, județul Olt, pasageră pe motocicletă, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la o unitate spitalicească.” a transmis IPJ Olt.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Trupul tânărului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.