Una dintre cele mai frumoase şi apreciate competiţii din folclorul românesc, Festivalul de Folclor “De Dor de Primăvară”gazduită timp de două zile (20-21 aprilie) de Teatrul Naţional Caracal si-a desemnat câştigătorii. Un concurs naţional în care 25 de tineri din Dolj,Gorj, Argeş, Braila, Iaşi, Prahova, Bucureşti, Giurgiu şi Olt, cu vârste cuprinse 12 şi 18 ani s-au întrecut vocal sau instrumental pentru a câștiga marele trofeu al festivalului. De la ediţie la ediţie, talentul şi valoarea interpretativă a concurenţilor s-a dovedit una foarte ridicată faţă de alte concursuri de gen din ţară, încântând auditoriul şi juriul. În cea ce priveşte juriul profesionist condus de îndrăgita înterpretă a cântecului oltenesc Niculina Stoican, misiunea juraţilor la deliberare şi la desemnarea câştigătorilor a fost una dificilă datorită valorilor interpretative apropiate ale concurenţilor.
Câştigătoarea Trofeului ediţiei a XVII a Festivalului “De Dor de Primăvară” a fost desemnată Simona Popescu din Slatina .
În cele două seri ale Festivalului “De Dor de Primăvară” au urcat pe scena Naţionalului caracalean nume mari consacrate ale folclorului românesc; Ionuţ Dolănescu, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Neta Soare, Ilie Dură, Anuţa Arghirol, Andra Săiu, dar şi cvartetul de nai Roxana Nanu, Fabian Călin, Isabela alături de maestrul Daniel Voicu, pentru a susţine recitaluri în faţa unui public dornic de folclor autentic.
Calitatea şi nivelul Festivalului l-au dat şi profesioniştii din Orchestra largită „Romanaţi”a Centrului Cultural “Radu Şerban” aranjamentul şi acompaniamentul muzical de excepţie sub bagheta dirijorului Daniel Voicu.
Felicitări organizatorilor ; Centrului Cultural “Radu Şerban”Caracal, Primăriei şi Consiliului Local, Centrului Judeţen de Cultură și Artă Olt pentru organizarea exemplară a unuia dintre cele mai frumoase festivaluri de folclor din ţară .
Jos pălăria în faţa primarului Ion Doldurea un iubitor al valorilor tradiţionale şi al folclorului autentic reverenţă în faţa truditorilor Centrului Cultural Municipal, care și-au adus contribuția la succesul acestui Festival devenit etalon în folclorul românesc.
Doru Tudor