Școală din Dobrosloveni, spartă de hoți. Ce s-a furat

0
565

Școala Gimnazială Reșca din comuna Dobrosloveni a fost spartă de hoți, paznicul unei firme ce execută lucrări de reabilitare la corpul de clădire descoperind luni, 8 noiembrie, semnele intrării prin efracție.

Directorul unității de învățământ, Ionuț Oncică, a precizat că au fost furate doar lucruri mărunte, două pachete de dero și două capete de mop, însă a anunțat poliția.

„Au spart, au forțat. Noi avem o firmă de construcții care lucrează la reabilitarea și modernizarea școlii, noi folosim patru clase din șase. Într-o clasă sunt depozitate sculele muncitorilor, aparatura pe care o folosesc ei la construcție. Hoții acolo ar fi vrut să ajungă și au forțat ușa. Au spart au intrat într-un fișet, au luat două capete de mop și un pachet-două de dero. Ei acolo au vrut să ajungă, dar nu au știut cum, paznicul a sesizat. Nu este nimic grav, au venit băieții de la poliție au văzut ce s-a întâmplat că s-a spart. Nu au luat calculatoare, ei căutau să ia aparatura, ceva de valoare, nu ce ne au luat nouă …un capăt de mop”, a spus directorul Ionuț Oncică.