Răsturnare spectaculoasă în Slatina, la ieșirea spre Brebeni

0
971
O mașină de mare tonaj s-a răsturnat cu câteva minute mai devreme în Slatina, la ieșirea spre Brebeni, chiar în apropierea podului de calea ferată. Polițiștii fac cercetări la fața locului.

Oamenii legii spun că șoferul, care conducea un autotren, nu a adaptat viteza și a pierdut controlul asupra direcției de mers.

„În urmă cu puțin timp, polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la locul producerii unui eveniment rutier,  la ieșire din municipiul Slatina,  către comuna Brebeni. Din primele verificări se pare că un bărbat,  de 60 de ani,  din localitate,  în timp ce conducea un autotren pe strada Ecaterina Teodoroiu, din direcția Slatina către Brebeni, nu ar fi adaptat viteza și a pierdut controlul asupra direcției de mers, rasturnandu-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest. Acesta nu se afla sub influența alcoolului. Traficul rutier nu este afectat”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.