O femeie din Caracal a furat un moped și a produs un accident

0
1040

După ce a furat un moped o femeie în vârstă de 37 de ani din Caracal a produs duminică, 23 septembrie, un accident rutier. În urma evenimentului femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la o unitate medicală.

 Duminică, 23 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal s-au deplasat la locul producerii unui eveniment rutier. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că o femeie, de 37 de ani, din municipiul  Caracal, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. De asemenea, se pare că femeia ar fi sustras mopedul din curtea unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Caracal. În urma evenimentului rutier, femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la o unitate medicală. Conducătoarea mopedului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspector principal Alexandra Dicu.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.